Vreau o minune!

Cred că nu mai ţine nici de business... E deja inerţie, că rentabilitatea a cam scăzut... Criza, bat-o vina... Să faci imobile de sticlă-n Bucureşti a devenit mai trendy decât frezele “Emo”! Ai, n-ai ce face cu el, trânteşti un p+10+15+...20, îţi amenajezi un birou (eventual cu 17, 18 icoane de decor şi scaun ergonomic din piele de macac de Groenlanda), îţi pui jaluzele din blană de pârş şi te uiţi printre ele de la înălţime la furnicuţele de la nivelul solului, care aleargă care-ncotro să-şi pălătească impozitele, aşa..., ca să aibă administraţiile de unde să finanţeze proiecte capitale şi sublime care lipsesc cu desăvârşire marilor oraşe în general şi capitalei în particoler! Urlă catindaţii din patru în patru ani “vă fac parcări... în sus, în jos, de-a latul, pe diagonală...” – nimic! Mai taie primăriile câte-un trotuar pe colo, mai răsare câte-un hipermarket pe dincolo – parcare, ce mai vreţi?! Şi la trei locuri de parcare... nu dăm aprobare şi de-un p+12? Lăsăm PUZ-u' de izbelişte?

Asta e: bucureştean, şofer, fără loc de parcare, fără speranţă. De câte ori răsare câte-un monolit în oraş mă uit după rampe între etaje, doar-doar o fi parcare. Nici gând! Iar când m-apropii, certitudinea mă loveşte cu toată amploarea implicaţiilor: tipul imobilului – clădire de birouri! Aflu că s-a discutat despre avizarea PUZ-ului pentru ridicarea unui imobil de 40 de metri în spatele palatului Ştirbei; şi de parcare să fi fost vorba tot anapoda era! Le sugerez antreprenorilor să-ncerce un p+10 lângă Sala Palatului (dacă n-au loc, pot s-o radă direct), un p+7, nu mai mult, la Muzeul Satului (nu chiar la intrare, lângă biserica maramureşeană eventual), un p+p cu geamuri fumurii pe Lipscani (deşi, dacă stau să mă gândesc bine, merge şi pe Blănari ori Şelari), dar atenţie: nu cumva să le facă şi parcări, pentru că, repet, am îngropat orice speranţă! Şi mortul de la groapă nu se mai întoarce! Poate doar printr-o minune!