Vasele se spală singure
Comentariu de Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 18 Februarie 2010, 10:39
“Vasele se spală singure”, aşa sună cea mai încurajatoare perspectivă asupra unei mese de sărbătoare.
La Los Angeles se răspândeşte pasiunea pentru mesele festive cu farfurii vii. Închiriezi cu ora două farfurii umane (900 de $ fiecare). Pentru o petrecere a doamnelor, cele două farfurii pot lua chipul unor tineri cu musculatura bine clădită, iar pentru o petrecere a domnilor, farfuriile pot fi două foarte simpatice domnişoare, mai mult sau mai puţin fardate şi cu rotunjimi apetisante.
Platourile model se întind pe o suprafaţă plană, în gradină, pe terasă sau chiar în imensa sufragerie, sînt acoperite cu cîteva fragile frunze de palmier, apoi frunzele de palmier sînt asortate cu zeci de combinaţii de sushi, colorate, dietetice şi frugale, sau sandwich-uri, dar sună prea banal. Farfuria umană poate întreţine conversaţii interesante, dacă şansele gazdelor se împlinesc în persoana unui student la comunicare şi marketing sau pot fi foarte armonice şi sonore, dacă tînăra mai trece şi pe la un conservator de muzică şi artă dramatică. Evident, onoraţii meseni nu se joacă cu mîinile prin farfurie, pentru simplu motiv că o aversă de gîdilături şi hohote de rîs aruncă masa direct într-un moment de ilaritate generală.
Într-un asemenea decor, felul principal este „Sushi nori”.
„Sushi nori” este o mâncare tradiţională şi foarte populară japoneză, de orez învelit într-o algă comestibilă. Termenul de nori din „sushi nori” se referă la produsele alimentare obţinute din aşa numitele legume de mare. Acestea sunt bogate în calciu, fier şi iod, iar „sushi nori” este energizant şi deosebit de sănătos.
Se spală 500 g orez în apă rece, apoi se pune într-o cratiţă împreună cu 300 ml apă. Când clocoteste, acoperiti-l cu un capac, reduceţi flacăra şi lăsaţi-l să fiarbă la foc mic circa 10 minute. Stingeți focul şi lăsaţi orezul acoperit să mai fiarbă în aburi încă 10 minute. Într-un bol mic se amestecă ½ de ceaşcă de oţet cu zahăr şi sare şi se fierbe până se dizolvă. Se amestecă orezul cu sosul şi se lasă la răcit 30 min. După răcire se pun beţele de bambus pe o suprafata plată şi se adaugă algele de mare. Dacă nu aveţi aşa ceva, improvizaţi, folosind o bucată de material textil tare, puţin mai mare decât foaia de „sushi nori”. Deasupra se pun 2-3 linguri de amestec, care se întind cu mâna umedă. Se pune pastă wasabi („hrean japonez”) pe centru (atenţie, e foarte iute !). Peste orez şi pastă se adaugă felii de castravete şi peşte afumat (mai ales somon). Se rulează mixtura şi se taie la 2-3 cm cu un cuţit. Se serveşte împreună cu sos de soia şi ghimbir murat.
La final, vasele umane care au dus tot greul acestei mese se duc la baie şi se spală singure sau se aruncă neglijent în bazin ... împreună cu mesenii sătui. Cei mai mulţi oameni se merită unul pe altul.