Un băiețel de 3 anișori are nevoie de ajutor!
Răzvan Machedon suferă de tetrapareză spastică.
Articol de Adriana Turea, 18 Mai 2011, 11:57
Apelăm din nou la sensibilitatea, compasiunea și generozitatea dumneavoastră. Vă propun și vă rog, în același timp, să-l ajutați pe Răzvan Machedon, un băiețel de 3 ani care a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică.
Ana Machedon, mama lui Răzvan, povestește pe blogul www.razvanmachedon.blogspot.com că au trecut 3 ani de la cea mai fericită zi din viaţa ei, ani care, din păcate nu au fost aşa cum își dorea. Viaţa părinților baiatului, în această perioadă, a fost una plină de tristeţe şi durere, pentru că Răzvan este foarte bolnav. Răzvan s-a născut prematur, la 36 de săptămâni, prin cezariană în urma unei suferinţe fetale, aşa cum au spus medicii, și a fost într-o stare foarte gravă din primele clipe. După nenumărate controale periodice: neurologie, oftalmologie, rezonanță magnetică, la 3 luni, a început terapia de recuperare. La început kinetoterapia clasică apoi, la îndemnul neurologului, a început o altă formă de terapie care se pretează tratamentului tulburărilor neuro-musculare şi poate fi utilizată indiferent de vârsta pacientului în diverse domenii medicale cum ar fi cele ale neurologiei, pediatriei, ortopediei, chirurgiei și medicinei interne. Această terapie reprezintă o şansă mare dată copiilor în primele luni de viaţă, înainte ca poziția incorectă a corpului să fie adoptată de creierul bebelușului ca fiind normală. Din păcate, cu toate eforturile părințilpor de până acum, la vârsta de 3 ani, Răzvan este un copil care nu vorbeşte, nu stă în fund, nu-şi controlează capul bine, iar de mers nici nu poate fi vorba. Nu prinde cu mânuţele, nu fixează cu privirea decât pentru scurt timp.
Părinții lui Răzvan au găsit o Clinică de recuperare din UCRAINA unde copii cu probleme la fel de mari, au avut rezultate foarte bune în urma tratamentului. Numai că o sesiune de 12 zile acolo costă in jur de 3500 euro. În plus, majoritatea copiiilor care au urmat terapiile din Ucraina au fost acolo nu numai o dată, unii chiar de 3-4 ori în decurs de 1-2 ani. Familia Machedon nu dispune de această sumă și sunt programați pentru recuperare la începutul lunii Iunie.
Timpul trece. Au mai rămas doar 3 săptămâni. Cei care pot ajuta cu o suma cât de mică sunt rugaţi să o doneze într-unul din conturile deschise la BCR Timişoara:
Ron: RO81RNCB0314008394760001
Euro: RO54RNCB0314008394760002
Cod SWIFT RNCB ROBU (pentru donaţii din străinătate)
Titular: Machedon Ana (mama)