Toc inalt si minte... ioc!
Comentariu de Costin Enache
Articol de Costin Enache, 15 Martie 2011, 10:16
Duminică, pe Autostrada Soarelui, a fost spulberat recordul de viteză pe anul în curs: 229 Km/h. Pe sensul către mare, o tânără de numai 20 de ani şi, se pare, în curs de afirmare pe canalele colectoare de cancanuri mondene (se zice că greieraşul ei s-ar fi întâlnit, vezi Doamne, cu nu ştiu ce dizeoză păcătoasă ori căpătoasă), în fine, duduca respectivă şi-a înfipt tocul în acceleraţia unui bolid cu cai putere fără număr-fără număr până la staţia de taxare, unde a fost nevoită să predea carnetul unui echipaj de poliţie.
Nu încălcarea legii mă preocupă, infrastructura auto din România nepermiţând oricum nimănui să circule sută la sută la sută legal, ci legătura pe care, vrând-nevrând, am făcut-o cu o ştire sosită din Maramureş (probabil valabilă pe întreg teritoriul ţării) conform căreia la examenul auto bărbaţii au probleme la proba scrisă iar femeile la traseu – recte buchiseala contravine firii masculine iar îndemânarea la volan nu e chiar punctul forte al sexului frumos. Iar dacă un 186 la oră, vechiul record de anul ăsta, stabilit de un bărbat săptămâna trecută pe A1, poate fi încadrat la „necunoaşterea legii”, 229 la oră e deja inconştienţă! Nu absolută, recordul all-time pe A2 fiind 257 Km/h, dar superlativ-tembelă oricum...
Se tot vehiculează posibile canoane aplicabile şoferilor indisciplinaţi ori a celor în devenire (amenzi peste amenzi, deposedare de permis pe viaţă sau pe lumea ailaltă ori chiar ridicarea plafonului minim de studii întru susţinerea examenului auto)! Dar nu se gândeşte nimeni concret la soluţii simple şi imposibil de eludat, soluţii emise numai pe forumurile şi site-urile de socializare: pasămite testarea periodică a nivelului de luare la cunoştinţă a modificărilor din codul rutier, susţinerea unui test suplimentar pentru a proba capacitatea candidaţilor de strunire a unei maşini înalte, lungi sau de mare putere, ori chiar testarea reacţiilor în condiţii de stress pot fi hopuri de netrecut pentru indivizi cu buzunare adânci şi minte scurtă. Pentru că, oricum o dai, marca bolidului cu care tânăra domniţă a stabilit recordul anului şi viteza în sine denotă clar o dare de mână considerabilă şi multă, multă... prostie!