To bet or not to bet
Comentariu de Costin Enache
Articol de Costin Enache, 10 Iunie 2010, 09:34
Într-adevăr prost momentul ales de casele de pariuri din România de a trage obloanele în semn de protest faţă de intenţia guvernului de a impozita toate câştigurile din jocuri de noroc cu 25%. Prost pentru ele! Cu Mondialul de fotbal în vestibul, că uşa e deja deschisă – nu mai ciocăne nimeni, să-ţi permiţi să pui lacătul pe uşă nu denotă tupeu, ci cel puţin inconştienţă! Pentru că Loteria Română, care are în programă şi rămăşaguri sportive, sau agenţiile străine de pariuri on-line, recte concurenţa, nu pot să zică decât “bogdaproste” şi să-şi umfle buzunarele. În breasla pariorilor solidaritatea e un cuvânt tabu!
Cred că Mondialul ăsta va fi mai echilibrat decât altele, fie şi datorită faptului că Africa de Sud e cea mai periculoasă ţară în care se va fi desfăşurat o astfel de competiţie; şi dacă frica de a ieşi din cantonament e mai mare decât tentaţia de a explora cluburile de noapte sau alte stabilimente sud-africane, singura soluţie anti-plictiseală a fotbaliştilor rămâne antrenamentul. Există favorite, există outsideri, vor fi cu siguranţă surprize, astfel încât Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal 2010 n-are cum să nu fie mană cerească pentru casele de pariuri. Iar ale noastre au ales să pună ivărul... Paguba lor! Cine a vrut să parieze nu s-a împiedicat de protestul agenţiilor româneşti; preopinenţi se găsesc oriunde. Facem pariu?