Taxa de solidaritate pe starea de ebrietate
Comentariu de Alex Lancuzov
Articol de Alex Lancuzov, 12 Mai 2010, 16:38
Independent sau nu de situația economică ... tulbure ... prin Comisia Juridică a Senatului a trecut un proiect care ar trebui să stingă setea multor împătimiți ai paharelor în plus. Deputatul Independent Tudor Ciuhodaru, Șef la Spitalul de Urgențe din Iași, propune sancțiuni amețitoare pentru pacienții cu prea mult alcool în sânge.
Vinul roșu îmbunătățește circulația sângelui și mărește performanțele intelectuale, dar consumat cu măsură, cel puțin așa susţin cercetătorii britanici. Se spune că românii beau prea mult pentru că au necazuri, eu cred că realitatea este tocmai pe dos: de fapt necazurile apar din cauza băuturii. Dar cum la noi contează mai mult cantitatea, ajungem la cca. 50000 de pacienți care opresc în fiecare an la spital aproape de comă alcoolică. Astfel, Unitatea Medicală consumă resurse importante iar tratamentul pentru fiecare împleticit costă de la 6 la 15 milioane de lei vechi. Și tocmai pentru că alcoolismul nu este o boală ci o alegere personală, proiectul Doctorului Deputat merge pe mai multe cărări: a educației și mai ales a responsabilizării prin sancțiuni.
Aşa că din toamnă vom avea taxa de solidaritate pe stare de ebrietate. O va suporta pacientul mahmur sau chiar rudele respectivului. Dacă nu îşi permite, se aplică principiul european foarte util - muncă în folosul comunităţii. Ne reinventăm şi îi transformăm pe alcoolici în asistenţi, brancardieri sau chiar în muncitori pentru cine ştie ce lucrări de zugrăveală se fac prin aripile spitalului.
Probleme etilice sunt şi în Occident doar că la ei nu există producţie individuală de vin şi ţuică aşadar barurile sunt adevărate spaţii ale viciului. Dar şi autorităţile se implică - de exemplu la sediile de poliţie s-au amenajat încăperi speciale unde cheflii sunt cazaţi până îşi revin, iar un medic de gardă vine direct de la spital pentru triaj. Profesioniştii cu super alcoolemie pentru cartea de anatomie stau peste noapte, iar amatorii cu ficatul slab sunt transportaţi la spital pentru perfuzii. Aşa că paturile rămân libere pentru cazurile cu adevărat grave.
Până la urmă ar fi bine să nu închidem spitalele. De pe drojdie pot trece pe profit.