Statul sunt eu

E clar, cu un singur lucru ne-am lămurit, că România nu poate trece de criză fără nişte măsuri drastice. Ce nu înţelege nimeni este cum îşi imaginează făcătorii de legi şi ordonanţe sau sus-puşii din structurile prestatoare de servicii în folosul comunităţii că dacă iau pielea de pe cetăţeni o să aibă statul vreun folos! Păi nu era vorba că statul sunt eu?! Adică eu, cetăţeanul, cu mama, vecinul, nea Mitică şi coana Geta de la merceria transformată-n minimarketul din colţ. Şi nu suntem niciunu' vr'un cap încoronat, dar suntem toţi apropitari, contribuabili şi alegători cu reprezentanţi în Camere! Aşa că ne e clar tuturor că nu ne poţi şi lua şi da în acelaşi timp. De fapt nu cerem nici să ni se dea, nici să ni se ia – oricum de douăzeci de ani încoace ce luăm pe mere cam dăm pe pere... Vrem doar să înţelegem, nimic mai mult! Vrem să înţelegem de ce toate animalele sunt egale între ele dar unele sunt mai egale decât celelalte, de ce trebuie să stăm la coadă ca să dăm, nu ca să luăm, de ce dacă UE vrea şi ar plăti pentru culoarul patru noi circulăm în continuare pe culoarul morţii, de ce, pentru ce şi de unde până unde?!

Continui să mă minunez de măsurile anti-criză care se tot iau dar nu se văd niciodată. Continui să mă minunez de cum se scumpesc văzând cu ochii serviciile ale mai proste oferite de instituţiile cu monopol. Numai ieri biletele de tren s-au scumpit cu 8%, deşi confortul şi viteza de deplasare sunt tot în scădere; poate doar să se inventeze vreo “Rablă” şi pe calea ferată ca să renteze, că altfel nu văd cum ar putea prospera CFR-ul – în continuare cel mai prost serviciu public din ţară. Cel mai rău e că până mai ieri, când rămânea făr' un leu, românul mai schimba nişte valută; acum nu mai are decât varianta împrumutului...