Statul la coadă

Și după două decenii de la Revoluție, STATUL LA COADĂ a rămas în memoria românilor. Iar când vine vorba despre plata facturilor, clientul tradițional, înarmat cu multă răbdare, preferă să ajungă la funcționarul de la ghișeu în loc să încerce terminalele automate, roboțelul din bănci sau internet banking-ul. Să fie oare lipsa de încredere în mașinăria cu butoane cu care nu poți schimba o vorbă, convingerea că doar omul din spatele tejghelei îți poate rezolva cu mâna lui problema sau efectul cozilor comuniste atât de bine întipărite în mentalul colectiv al românilor? Răspunsul este diferit pentru fiecare categorie de vârstă.

De exemplu, pensionarii sunt obișnuiți cu picătura chinezească a încolonării tipce naţiei și plătesc telefonul, curentul, gazul sau cablul, la sediile furnizorilor. Nici nu-i poți pretinde unui bătrânel să achite o factură pe internet sau la terminalul automat care NU DĂ REST, cu atât mai mult să descifreze explicaţiile hârtiei parcă intenţionat complicată. Ce mai contează o oră pierdută la coadă pentru un bătrân care a trăit 70-80 de ani? Pentru cei în vârstă se poate vorbi şi despre o rutină: se cunosc cu persoana care încasează banii, dau bună ziua, sunt întrebați de sănătate și mai află și câte ceva de prin cartier.

În schimb, generația mai tânără, mereu pe fugă și în permanentă criză de timp, este mai deschisă avântului tehnologic. Pe acest aspect au pariat și dezvoltatorii unui nou business care ia amploare în marile orașe. La terminalele de plată instant, amplasate în zone cu vad, se pot plăti mai toate facturile, se încarcă și cartelele de mobil sau se cumpără diverse bilete. Practic împuști 2 iepuri dintr-un foc și fără comision.

Evident orice sistem modern, de cele mai mult ori transplantat din Occident, se loveşte de metehnele tipic româneşti. Să le luăm pe rând: ghişee unde poţi face doar anumite operaţiuni, calculatoare care pică atunci când sistemul este suprasolicitat, recunoaşteţi desigur perioada impozitelor şi codul de bare. În faţa bazei de date, omul în carne şi oase este un simplu număr iar cine nu are factură, nu există.

Până de curând în bloc, “lumina” venea în geanta lui nea Cutare, toată lumea era acasă sau lăsa banii prin vecini şi indexul pe uşă. Acum trebuie să păstrăm factura, să sunăm la un număr de telefon apoi comunicăm datele, dar numai în perioada specificată pe hârtie. În plus, dacă ai restanţe nu-ţi acceptă banii dacă nu vii cu înştiinţarea veche.

La “cablu” e puţin mai bine. Spui adresa şi gata. Însă nu poţi să plăteşti cu cardul.

Să nu uităm de taxele pentru paşaport. Nu scapi fără cel puţin un drum la CEC unde ştim cu toţii cum merge programul.

Cât despre amenzile de circulaţie şi pe rovignetă, prezenţa la trezorerie este obligatorie. Şi nu oricum, ci numai la cea de sector! Aici este problema: toate aceste instituţii şi firme te aşteaptă la sediile lor impunătoare şi luxoase însă nu prea au reuşit să genereze un sistem de plată integrat pentru a te scuti de umilinţa statului la coadă.