Serviți sau mâncați?

O falsă mimare a eleganţei în exprimare, asociată probabil inconştient cu moda curelor de slăbire, ne face să ne punem în situaţia de „servitori” ai meselor la care de fapt suntem serviţi. Parcă nimeni nu mai mănâncă, toată lumea „serveşte”. Asta în condiţiile în care unul dintre sensurile de bază pentru „a servi” se referă la acţiunea, citez, de „a pune, a aduce la masă mâncare, băutură; a prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce”. Abia a te servi înseamnă a-ţi lua singur ceva de mâncare. Serveşte-te cu o bomboană presupune că trebuie să iei singur respectiva bomboană, fie şi numai din considerente igienice. Dar o gazdă bună „serveşte masa” invitaţilor săi. Pentru că dacă povesteşti cuiva că „ai servit o masă excelentă la X”, un interlocutor mai... cititor de DEX ar putea să se mire nu atât de „mojicia” gazdei care te pune la treabă, cât de lăudăroşenia-ţi suspectă.

Pe de altă parte, am senzaţia că nimeni nu mai observă „comicul” situaţiei. Pentru toată lumea „a servi ceva” a ajuns să fie sinonim cu „a mânca ceva”, e drept, la concurenţă serioasă, cu „a consuma”. Că şi „a consuma” e combinat cu toate fripturile, ciorbele, grătarele şi supele... Şi o fi „a consuma” sinonim cu „a mânca”- scrie negru pe alb în DEX, de altfel – dar nimeni nu consumă şi nimeni nu serveşte un codru de pâine, ci îl mănâncă pur şi simplu sau îl înfulecă, depinde de cât de mare e foamea...