Salata de orez
Propunerea gastronomică a lui Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 08 Martie 2011, 17:32
Postul - zice Sfântul Ioan Gură de Aur - potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă. Sfântul şi Marele Post, care se mai numeşte şi postul patruzecimii, Păresimile, Postul Paştilor, este rânduit pentru curăţirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. El închipuieşte postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Stă în legătură cu Paştile, sărbătoare cu dată schimbătoare. În acest post nu mâncăm carne, ouă, brânză. De asemenea, postim de peşte, vin şi untdelemn. Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI), legume şi poame. Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare şi în săptămâna Patimilor. Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post: luni şi marţi se mănâncă numai o dată pe zi, seara, pâine şi apă. În Postul Mare, bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn şi să bea vin.
„Salata de orez” imaginată de d-na Emilia Bota, adună toate principiile alimentare necesare organismului în post şi componentele care se mai găsesc prin cămara unei gospodine precaute: o ceaşcă de orez, 4 ardei graşi (copţi din vara sau toamna trecută), 4 roşii, 4 cepe potrivite, oţet, o legătură de mărar, sare, piper. Alegeţi şi spălaţi orezul, apoi firbeţi-l cu apă şi sare. Dupa ce s-a fiert se pune într-o salatieră. Roşiile crude şi ardeii copţi se taie mărunt, la fel ceapa şi mărarul. Amestecaţi şi potriviţi de sare şi piper.
Postul se constituie într-un semn al dragostei pentru Dumnezeu şi al grijii pentru suflet. Părinţii Bisericii spun că lăcomia l-a alungat pe om din Rai şi tot ea l-a despărţit de Dumnezeu. Cine este prea sătul devine incapabil să se mai roage, spun ei, aşa cum păsările grase nu izbutesc să se mai ridice în vazduh. Rezultă deci că putem posti ori de câte ori se impune a-ți limpezi mintea pentru lucrarea spirituală, pentru că postul întăreşte mintea, cum spunea Sfantul Vasile cel Mare.