Radio-ul de agățat ... la duș
IT la inbox
01 Noiembrie 2010, 11:48
Nicio aniversare nu este completă fără o sticlă de băutură. De data aceasta, de ziua radioului public, vă propun o sticlă de vin. Nu este una clasică, ci un speaker cu această formă, care prinde orice frecvenţă şi ar fi o achiziţie bună pentru bucătărie sau pentru încăperea unde ţineţi sticlele cu licoarea lui Bachus. Pe lângă faptul că este un radio FM, aparatul poate reda muzică de pe un MP3 player, un card SD sau un calculator. Se încarcă printr-un cablu USB, funcţionează bine cu bateria reîncărcabilă şi are un stativ pe care stă în siguranţă.
Un alt apărat care ne poate face dimineaţa mai frumoasă este cel pe care îl putem monta oriunde în baie. Shower CD Clock Radio este rezistent la apă şi se poate agăţa de duş, de mânerul de la uşă sau de cârligul pentru prosoape. Are 5 butoane speciale pentru acces direct, care permit utilizatorului să îşi seteze frecvenţele favorite dintr-o singură atingere. Funcţionează pe baterii, dar se poate lega şi de un alimentator. În plus, are grijă de timpul proprietarului. Pe un ecran cu un contrast mare îi arată cât este ceasul, chiar dacă este întuneric şi are o funcţie de countdown, cu ajutorul căreia ţine pasul cu îndatoririle pe care le are.
Dacă vreţi să fiţi punctuali, să ştiţi cum este vremea şi să ascultaţi emisiunea favorită puteţi să alegeţi o staţie meteo cu ceas şi radio. În ultima vreme, producătorii au încercat să se întreacă pe sine şi să facă cele mai utile dispozitive. Thermo Weather Forecast nu face excepţie. Aparatul măsoară cu acurateţe presiunea aerului, altitudinea, umiditate şi temperatura. Aveţi posibilitatea să comparaţi toate datele cu cele pe care le auziţi la radio.
În cazul în care trebuie să fiţi în mişcare şi în acelaşi timp vreţi să ascultaţi ce se difuzează pe unde puteţi să alegeţi stiloul digital. Arată că unul normal, se poate scrie cu el, dar în aceleaşi timp se poate asculta muzică la el, fie cea stocată pe el, fie cea de la postul de radio favorit.