Proatnovo apetita!

„Cartea despre hrana gustoasă şi sănătoasă” a jucat un rol major în URSS, pentru că generaţii de cetăţeni sovietici au crescut cu ea. Cei care au aprofundat textul au ajuns să înţeleagă că acesta este înainte de toate un material ideologic, şi doar în subsidiar, gastronomic, repus în discuţie de filosoful şi scriitorul Vasile Ernu în dialog cu Irina Gluşcenko, autoarea unei cărţii despre bucătăria sovietică, Alimentaţia publică: Mikoian şi bucătăria sovietică (Moscova, 2010).

Înainte de toate uimeşte faptul că este un document normativ. Deloc întâmplător îl numesc „codex gastronomic” sau „biblie gastronomică”. Stalin comasează toate asociaţiile scriitoriceşti într-o Uniune a Scriitorilor, care trebuie să se ghideze după o singură metodă de creaţie. La fel procedează cu arhitecţii, artiştii plastici, muzicienii. Întocmai se pune la cale o carte de bucate. Una pentru întreaga ţară, pentru toate popoarele. Arhitecţii sunt chemaţi să „studieze tradiţia”, iar cartea de bucate adună laolaltă moştenirea popoarelor URSS, alături de cea europeană, iar rezultatul nu este doar o sinteză. Bucătăria sovietică trebuie să devină piscul, încununarea gastronomiei universale; tot ce e mai bun e chemat să se pună împreună, spre folosul omului sovietic. Fireşte că avem de-a face cu o utopie.

Mâncarea reală era foarte departe de idealul reprezentat de imaginile cărţii. Multe dintre produsele prezentate erau pur şi simplu inaccesibile în viaţa de zi cu zi. Pe de altă parte însă, acestea erau totuşi reale. Măcar odată în viaţă, cineva le vedea şi chiar le gusta. Precum în povestea „Vinegretei lui Gagarin”, spusă de cineastul, călătorul şi gurmandul Dan Chişu.

Ruşii nobili nu prea vorbeau bine rusa, ca atare se exprimau mai bine în franceză şi, cu toată nobleţea lor, beau şi ei foarte, foarte vârtos, binecunoscuta şi absoluta băutură, vodca. După o mare doză de vodcă apar nişte dureri de cap la fel de mari. Nenumărate legende există cu privire la tot felul de ciorbe şi alte amestecuri mirobolante de lichide şi solide, care ca prin minune te fac să îţi revii după o noapte grea. Această salată produce o pernuţă pentru vodcă şi nu produce zgârieturile care ustură a doua zi.

Ai nevoie de sfeclă, de preferinţă mică şi tânără, care se fierbe până devine moale, Se pune şi ceva kolbassa grasă (un fel de mortadella cu proporţii inversate - 75 % grăsime şi 25% carne). Unii pun bucăţele de siliodcă sărată, adică peşte sărat. Se fierb toate cele de mai sus, se taie totul cubuleţe de circa 1-2 cm pe latură. Se amestecă totul uşor, ca să nu se zdrobească nimic, şi se adaugă ori ulei de floarea-soarelui de calitate bună, ori ulei de măsline. Partea cea mai tare este că ruşii au un oţet special foarte tare: incolor, dar cu un gust foarte, foarte pronunţat. Negăsindu- l pe la noi, experimentaţi cu oţet de mere, care dă rezultate excepţionale. Proporţia de ulei este după gust, dar la oţet atenţie mare de tot. Gustaţi, savuraţi şi primul păhărel de vodcă va curge cu o linişte asemănătoare cu felul în care la Moscova ninge în fiecare iarnă. La fel şi celelalte păhărele vor fi bine primite. Proatnovo apetita!