Premierul "cumsecade"
Comentariu de Dan Creța
Articol de Dan Creța, 07 Februarie 2012, 11:28
Se știe că, de obicei într-o zi de luni, tot felul de lucruri încep sau se termină. Te apuci de sport sau te lași de fumat. Te lași de mâncat și te apuci de slăbit. Te apuci de învățat și te lași de prostii.
Ieri, Emil Boc s-a lăsat de condus Guvernul și s-a apucat de altceva. Încă nu știm de ce, dar, când și-a dat demisia, a spus ca regretele pe care le are pentru părăsirea funcției de prim-ministru le va prezenta în memoriile sale. Pentru cartea sa de memorii îi sugerez un titlu mai comercial, și anume: “EMIL BOC - PREMIERUL CUMSECADE” cu subtitlul “de la coasă la lopată, ce premier am fost odată”. Eventual cu un CD inclus care să prezinte evoluția spectaculoasă a fostului primar de Cluj începând cu căderea sa ca un boboc de pe scena unei emisiuni televizate, până la căderea Guvernului Boc de pe scena politică a tarii.
Să recunoaștem ca, de-a lungul timpului, ne-a dat pe spate cazând în diverse feluri, a căzut pe gânduri, a căzut la pace, a căzut de fazan, a căzut cu tronc, a căzut în extaz sau în amorțire, a căzut bine sau a căzut rău, dar, de fiecare dată, în plin picaj, a arătat că știe “cum se cade”. De aceea, indiferent de tirajul memoriilor sau de mesajul detractorilor, probabil că dl. Emil Boc va rămâne în memoria unora, drept “PREMIERUL CUMSECADE”.