Povara creditelor
Comentariu de Dan Carp
18 Octombrie 2011, 16:43
Bărbat, între 30 și 34 de ani, din București, cu un credit în lei. Acesta este profilul datornicului tipic la bancă, potrivit datelor Biroului de Credit, citate în Ziarul Financiar.
Dintre cele 104 miliarde de euro pe care trebuie să le ramburseze românii băncilor, circa o treime, 35 de miliarde, sunt datorate de bucureșteni, dovada că febra împrumuturilor s-a simțit mai puternic în Capitală decât în restul țării.
Însă la nivel național, datornicul la bancă este o specie din ce în ce mai rară. La sfârșitul lunii trecute existau 3 milioane și jumătate de credite de consum. La sfârșitul lui 2008, când criza abia începea să își facă simțită prezenta, erau aproape cinci milioane de astfel de credite. Explicația este simplă: după ce împrumuturile contractate în era creditului cu buletinul au ajuns la scadență, nu au mai fost înlocuite cu unele noi, vânzările fiind aproape înghețate în ultimii trei ani. În alte cazuri este vorba de restanțe cu întârzieri la plată foarte mari, unde creditele au fost închise de bancheri și trimise la colectare.
Un lucru este cert, creditul a devenit o povară pentru majoritatea românilor. Paradoxal, pe măsura ce scade numărul împrumuturilor, crește cifra restanțelor acumulate. Peste 700.000 de români au întârzieri mai mari de 30 de zile la plata creditelor. Restanțele mai mari de trei luni însumează mai mult un miliard de euro, iar la nivelul lunii august, creșterea din ultimii doi ani reprezintă aproape o triplare. Nu mai punem la socoteală alte aproape 400 de milioane de euro datorate băncilor, pentru recuperarea cărora s-a recurs la executare silită.