Piept de pui în crustă de nuci
Rețeta lui Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 17 Iunie 2010, 08:28
"Eşti cu ce te hrăneşti!" sau, în limbaj de bufet-expres „Eşti ce haleşti!”
Context general: statistici alarmante (se zice că peste 40% dintre copiii din România sunt supraponderali), fast-food, junk-food, E-uri, coloranţi, "chimicale", marketing violent, victime nevinovate. Trenduri în nutriţie, discursuri, diete, reţete, toate de slăbit. Hrană urbană, artificială. Mâncatul mecanic, obsesiv, compulsiv. Automatisme şi opacitate, comoditate generalizată. Se fac propuneri de legi care să îndepărteze tentaţiile din şcoli. Se incriminează produsele modificate, procesate. Pe Internet circulă liste cu E-urile şi ce fac ele. Nutriţioniştii performează la televizor. Vedete şi oameni de rînd slăbesc în direct. Tot la televizor, ni se recomandă, obsesiv, să evităm excesul. Despre alimentaţie se vorbeşte mult. Haotic, abundent şi inutil. La fel cum se umplu şi coşurile la supermarket. De făcut ceva, serios şi coerent, nu prea mai rămâne timp. Nici bani, nici voinţă.
Să ne antrenăm, totuşi, fantezia cu un “Piept de pui în crustă de nuci” – titlu pretenţios, reţetă simplă.
Se spală pieptul de pui, se porţionează în felii subţiri (cam 200 gr/porţie), se condimentează şi se frige pe grătar. Separat se pregăteşte crusta de nuci, cu fulgi de porumb, a linguriţă de miere, cimbru proaspăt şi miez de nucă. Când pieptul de pui este fript pe jumătate se scoate într-o tavă, se pune deasupra compoziţia de nuci şi se introduce în cuptorul încins la 220 grade pentru alte câteva minute. Acest preparat merită să fie servit cu sos de brânză Roquefort, cu smântână, ceapă fin tăiată şi oţet balsamic, alături de roşii mici coapte şi dulci, şi tulpini de ţelină opărite.
„Acela care doar se uită râvnind la o farfurie de ochiuri cu slănină ... a comis deja micul dejun cu ea... în sinea lui” - Clive Staples Lewis – medievalist şi scriitor britanic.