Perspective sumbre în privința viitoarelor angajări
Comentariu de Dan Carp
03 Iunie 2011, 17:56
Doar 10% dintre managerii români au planuri de a angaja noi oameni în următorul an, în timp ce peste 30% încă se gândesc să-şi reducă întrucâtva efectivul de salariaţi. Acesta este rezultatul unui sondaj Deloitte în care manageri a circa 200 de companii din şase ţări central şi est-europene – Croaţia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia şi România – au fost invitaţi să-şi prezinte opiniile în legătură cu perspectivele economice ale afacerilor pe care le conduc. Dintre cele şase ţări, România oferă cea mai sumbră perspectivă legată de viitoarele angajări.
Deşi ar rămâne cu acelaşi număr de angajaţi, sau chiar ar reduce acest număr, managerii din România intenţionează să-şi dezvolte afacerea în perioada imediat următoare. Mai bine de jumătate dintre respondenţi spun că vor să lanseze noi produse in viitoarele 12 luni. Numărul celor care spun că vor cheltui bani în urmatoarea perioadă pentru echipamente, sedii sau sisteme informatice crește din ce în ce mai mult. Aproape jumătate dintre manageri au în plan asemenea achiziţii, în timp ce doar 13% intenţionează să scape de unele bunuri de capital.
Cu angajaţi mai puţini şi cu investiţii mai mari, managerii se aşteaptă la înflorirea afacerilor. Circa 60% cred că vânzările vor creşte în următorul an, şi numai 16% se aşteaptă la scăderi. Aproape jumătate dintre manageri cred că firmele lor o vor duce mai bine în viitor. Cu un an în urmă, doar 20% afişau asemenea optimism.
Că situaţia s-a schimbat de atunci reiese şi din faptul că, în prezent, creditele sunt uşor de obţinut pentru 84% dintre managerii de firme. În urmă cu un an, doar jumătate dintre manageri găseau cu uşurinţă bani de împrumut.