Ora... ecologică

Recunosc că nu m-am adaptat încă la ora de vară, da' nu-i nimic, e timp... M-a amuzat cumva însă că fix în mijlocul orei Pământului de sâmbătă seara şi, aş adăuga, la jumătatea meciului cu Bosnia, mai toate posturile de radio şi televiziune reflectau (în direct!) evenimentul. E drept că scopul a fost atins: cineva trebuia să bată toba pe chestia asta, dar stingerea luminii în România n-a fost câtuşi de puţin o raliere voluntară a societăţii la iniţiativa Australiei de acum patru ani, ci doar o marcare, o... punctare a acţiunii internaţionale de către administraţiile centrală şi locale. Pentru că de fapt în România, ca să mai zărim şi ca să mai auzim câte ceva trebuie să cam ţinem aprinsă lumina şi pe timp de zi!

Nu sunt nici primul şi nici măcar al doilea ecologist al ţării (mi-a rămas cât de cât din copilărie obiceiul de a stinge lumina când părăsesc o încăpere), dar locuiesc pe la mijlocul unui bloc ridicat în Bucureşti cu mult înainte de revoluţie şi folosesc zilnic liftul, din reflex în principiu şi de lene în fapt! Se mai strică liftul – o iau pe scări (recunosc că n-are nicio legătură cu economisitul); din fericire, etajele superioare sunt populate în majoritate de pensionari, aşa că avariile se rezolvă repede – o săptămână cel mult. (Are, adică cine să semnaleze prompt problemele şi să piseze telefonic factorii de răspundere – nu exagerăm deci cu ecologia prin bloc mai mult de două-trei zile.)

Pus însă deunăzi în situaţia de a descongestiona singur o situaţie care impunea măsuri de urgenţă (în lift rămăseseră blocaţi un copil de trei ani împreună cu tatăl său), n-am ştiut pe moment cum să reacţionez: umanitar măcar copilul (care plângea – deci intrase în panică) trebuia evacuat înainte de sosirea specialiştilor, civic era musai s-o fac fără să distrug liftul, iar eco n-aveam teoretic nicio problemă. Primul telefon al tatălui către unitatea de intervenţii s-a lăsat cu „Eh, să vedem dacă putem trimite pe cineva, da' încercaţi să ieşiţi singuri, e o manetă cu o rotiţă cum vă uitaţi în dreapta sus!” – a venit imediat răspunsul, asigurarea şi sfatul ascensor-ştiutorilor. Ghinion, omul n-ajungea la manetă... Şi al doilea apel a păstrat tonul, deşi cumva mai apăsat şi cu puţină surprindere: „Cum, încă n-aţi reuşit să ieşiţi? Bine, să vedem dacă putem trimite pe cineva.” Până la urmă am apelat la un vecin şi după vreo oră am reuşit să-i evacuăm pe sinistraţi... umanitar, civic şi chiar şi eco, mi-am dat seama ulterior, pentru că, în aşteptarea trimisului de la intervenţii, liftul, evident, încă nu funcţionează!