O grădină în paragină
Comentariu de Dan Creța
Articol de Dan Creța, 30 Iulie 2010, 12:34
Stăm de multă vreme aici, la poalele munților, și așteptăm să vedem cum se termină povestea.
De 20 de ani încoace, în loc ca România să crească precum Făt Frumos sau să devină umană ca Pinochio, a scăzut precum căpcăunul păcălit și transformat în șoarece de motanul încălțat. Am avut parte de eșecuri în lanț în majoritatea domeniilor și, din păcate și turism din care țara noastră, atât de frumoasă, ar fi putut profita foarte bine. Însă brandurile turistice ale României, concepute până acum, au adus în special pierderi financiare.
Penultima încercare de rebranduire a țării a fost atunci când eterna Elena Udrea a lansat controversatul imn „Romania, the Land of Choice", în mai 2009. Dar aventura promovării României în lume a început în 1995, atunci când Guvernul a semnat un contract cu o firmă franceză deținută de un român, pentru realizarea albumului „Eterna și fascinanta Românie". Afacerea ne-a costat aproape 6 milioane de dolari și a stârnit un uriaș scandal.
Din lista răsunătoarelor eşecuri nu poate lipsi proiectul Dracula Park lansat în 2001, când iniţiatorii sperau că acesta va aduce României un milion de turişti şi venituri de circa 20 de milioane de dolari anual.
„România mereu surprinzătoare" s-a născut în 2004 şi a „mâncat" aproape două milioane de dolari. Reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Turismului au desfiinţat acest brand pe motiv că stilul promovării este „depăşit", în dezavantaj faţă de ţările concurente din zonă.
Acum România a lansat în China un nou brand turistic în care mulți își pun speranța pentru schimbarea soartei turismului românesc. Lansate la Shanghai, cu prilejul Zilei Naţionale a României la Expoziţia Mondială 2010, sloganul şi logo-ul noii campanii de promovare a turismului în România, „Explore The Carpathian Garden“, au detonat o adevărată bombă: blogger-ii români au descoperit că frunza mioritică – unul dintre elementele grafice ale afişului publicitar – seamănă izbitor cu logoul unui proiect englezesc de transport cu autobuze ecologice.
Ministrul Udrea spune că astăzi, România se califică pe piața turismului cu natura salbatică pe care o are, cu traseele culturale, cu turimul activ, cu cel balnear, cu turismul istoric și religios, dar, în principal, România este atractivă datorită naturii sale care a reușit să rămână neatinsă și, din acest punct de vedere, având în vedere trendul internațional pe piața turismului, când toată lumea merge sa facă turism eco, sa trăiască bio în vacanță, am avea acest avantaj. Hm, de parcă natura virgină ar fi de ajuns.
Mare e grădina Carpaților! Eterna, fabuloasa și fascinanta Românie the land of choice este mereu surprinzatoare grație grădinarilor care o îngrijesc pentru ca să aibă de unde fura flori și tăia frunză la câini. Ce mai conteaza că e o grădină în paragină.