Musaca de cartofi cu legume
Propunerea gastronomică a lui Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 29 Martie 2011, 16:45
Musacaua se face în special în bucătăria ţărilor din Balcani şi Orientul Apropiat, iar cuvântul vine din arabă şi înseamnă servit rece. În limba română a ajuns din limba Greacă. Varianta grecească a acestui fel de mâncare este şi versiunea care s-a impus în gastronomie.
Tradiţional, musacaua este pregătită din straturi de carne tocată (sau mărunţită cu cuţitul) de miel sau orice altă carne roşie, în alternanţă cu felii de vânătă prăjită sau cartof, cu felii de tomate şi sos alb. Ingredientele se pun într-un vas adânc şi larg, se coc în cuptor şi musacaua se serveşte bucăţi mari, permiţând să se observe alternanţa straturilor de legume şi de carne. În versiunea turcească, musacaua nu se prezintă în straturi. Musacaua turcească este pregătită din legume fierte în aburi sau prăjite, vinete, ardei gras, roşie, ceapă, toate amestecate cu carne tocată. Este servită cu sos de iaurt şi pilaf de orez. În versiunea originală, arabă, musacaua este o mâncare servită rece, un fel de salată compusă în principal din tomate şi vinete, şi este servită la începutul mesei, ca antreu.
Avem o primăvară autentică, se apropie şi Paştele, motive în plus să schimbaţi dieta. În plus, ”Musacaua de cartofi cu legume”, o idee lansată de adresa de web „Gustos.ro” este de post şi nici nu are foarte multe calorii.
Fierbeţi 1kg de cartofi în coajă, îi lăsaţi să se răcească şi îi curăţaţi. Se taie în felii potrivite. Apoi curăţaţi, tăiaţi în cubuleţe şi opăriţi 2-3 dovlecei. Cu două vinete puteţi să procedaţi la fel ca şi cu dovleceii sau puteţi să le coaceţi ca pentru salată. Coapte dau un gust mai bun felului de mâncare. Într-o tigaie se pun: uleiul, două cepe tăiate mărunt şi roşiile tăiate în cubuleţe potrivite. Se călesc timp de 2-3 minute, după care adăugaţi dovleceii bine scurşi de apă şi vinetele coapte şi tocate. Se lasă câteva minute la foc moderat, pentru ca sucul lăsat de legume să se evapore, iar aromele să se combine. În final adăugaţi condimentele şi sarea.
Tigaia se ia de pe foc şi amestecul se lasă la răcit. Într-un vas pentru gratinat sau o tavă unsă cu puţin ulei se aranjează feliile de cartofi. Peste aceste felii se pune un strat de amestec de legume. Continuaţi să puneţi cartofi şi amestec de legume, asigurându-vă că ultimul strat va fi unul de cartofi. Se toarnă apă - cca 200 ml - şi se pune la cuptor pentru 20-25 de minute. Dacă doriţi ca în final cartofii aflaţi deasupra să aibă o culoare frumoasă şi să fie bine rumeniţi, preparaţi un amestec de boia dulce şi două linguri de ulei şi ungeţi-i cu ajutorul unei pensule.
„Actoria este pur şi simplu arta de a împiedica un număr mare de persoane să strănute şi să tuşească”, spunea actorul englez Ralph Richardson. De aceea se vorbeşte atât de rar despre boia şi piper în teatru.