Masivul Ceahlău

Nu cunoaştem în spaţiile româneşti un alt munte care sã aibã un anume hram al sãu, întocmai tuturor sfintelor lãcaşuri. De asemenea, nu cunoaştem în spaţiile româneşti o altã vatrã de sihãstrie – şi, sunt multe asemenea zone – care sã se fi bucurat la un moment dat de aproape douãzeci de lãcaşuri de cult; fãrã sã-i mai punem la so-cotealã pe nenumãraţii sihaştri vieţuind rãzleţiţi pe versanţi, nevoindu-se prin firide tãinuite, râpe, grote sau scorburi -, departe de forfota lumii. Dar, ceea ce este şi mai important, aici în Ceahlãu s-a menţinut - începând încã din protoistorie şi pãtrunzând pânã astãzi, cãtre noi, un sumum de dovezi ale sacralizãrii -, reprezentatã printr-o ado-raţie faţã de mãreţia muntelui. Sacralitatea s-a pãstrat de-a lungul vremilor şi în firea oamenilor de munte.

Silviu N. Dragomir