Libertatea presei

“Școala și gazeta s-au născut deodată în România. Din aceleași nevoi, prin aceleași voinți, cu aceeași oameni. Putem spune că gazetarul a fost descălecătorul de carte în țara noastră. La noi a fost abecedarul însuși al nației. Primii dascăli ai României au fost și primii ei gazetari” – spunea în 1939 ziaristul Dem Teodorescu.

Mărturii despre circulația presei în spațiul Țărilor Române regăsim încă din timpul domnilor supuși Porții Otomane care erau obligați să adune informații din gazetele occidentale pentru a le împărtăși la Constantinopol. Însă prima revistă - almanah tipărită pentru români, apare în 1817, sub semnătura lui Gheorghe Lazăr, funcționar și traducător la Cernăuți. Gazeta românească însemna o coală întreagă tipărită cu vești deosebite și înștiințări din toate țările. Altă coală, un fel de supliment, cuprindea însemnări despre cărți și lucruri învățate. 10 ani mai târziu, în 1827, doi studenți români la Lepzig, cu sprijinul boierului Dinicu Golescu, încep să publice Fama Lipschii, considerat a fi primul ziar în limba română.

În această perioada consemnăm și primele forme de cenzură a presei. Gazeta ,,Curierul Bucureștilor” editat de Ion Heliade Rădulescu, profesor la Sfântul Sava, primește aprobarea tiparului cu avertismentul de a nu supăra niciodată religia, morala și buna cuviință și doar după citirea prealabilă a fiecărui număr. Se tipărea de două ori pe săptămână și cuprindea o revistă a presei europene, însemnări pentru creșterea literaturii române, informații despre treburile din lăuntru ale statului, vânzări sau sfaturi pentru curățenia orașului și un ghid medical. Abonamentele anuale se plăteau în avans iar în marile orașe distribuția cădea în sarcina profesorilor. Curierul românesc a fost și prima publicație suspendată pentru critica cenzurii iar în Moldova, Dacia Literară și Propășirea cele dintâi jurnale definitiv oprite.

După Revoluția de la 1848 și ocuparea celor două țări române de către armatele rusești, presa românească mai există doar prin Vestitorul Românesc și Albina Românească și doar pentru a face cunoscute actele cârmuirii. Despre o renaștere a presei românești se poate vorbi de-abia la începutul anilor 1870 atunci când primul congres al presei anunță libertatea cuvântului dar și foarte multe revendicări sociale şi politice. Cei 13 ziarişti întruniţi într-un hotel de pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de astăzi) cer interzicerea concesiunilor către străini, învăţământ general gratuit şi obligatoriu, sau înfiinţarea de bănci judeţene şi urbane. Este momentul când politicienii acelor vremuri încep să simtă puterea presei şi presiunea opiniei publice. Pamfletarii se duelează prin cuvinte atent meşteşugite şi atunci când acestea nu sunt de ajuns, onoarea este apărată prin arme, oficioasele apropiate guvernului sunt protejate în timp ce agitatorii poliţiei devastează redacţiile opoziţiei iar pe prima pagină mondenul de bun – simţ face deliciul abonaţilor. Iar despre Adevărul, Universul, Epoca sau România Liberă vă povestesc săptămâna viitoare.