Leurda

După o iarnă lungă şi carnivoră, devine absolut necesară o curăţire a organismului intrat în primavară mai anemic şi cu imunitatea mult diminuată. Acum, natura intervine salvator cu o plantă valoroasă: leurda. Poporul îi spune ai-de-pădure sau ai-ciorăsc, se întâlneşte în toată Europa de Est şi în Caucaz, prin flora spontană din zonele de deal şi de munte, mai ales în Masivul Lăpuşului, în Munţii Maramureşului, Călimani, Cozia şi Bihorului. Popoarele germanice o denumeau "usturoiul ursului", "usturoiul ţiganului" şi "ceapa vrăjitoarei".

Harnică şi darnică, leurda are capacitatea de a curăţa sângele, ficatul, stomacul şi intestinele şi este mult mai activă decat usturoiul. Pentru aceasta dărnicie, se recomandă o cură de 4 săptămâni, în fiecare primavară. În plus, sunt evidente efectele antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice, hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale peristaltismului intestinal şi ale contracţiilor uterine.

Frunzele proaspete se prepară alături de alte verdeţuri de primăvară în salate de crudităţi, supe, ciorbe, piure (în asociere cu urzicile), găluşte, chiftele, perişoare, cartofi, tocăniţe cu carne, fiind şi decorativă şi gustoasă, de multe ori, un perfect înlocuitor al usturoiului. Tăiate mărunt, frunzele se folosesv la aperitiv, în amestec cu frunze de pătrunjel verde; se pun pe felia de pâine cu unt, margarină, brânză sau caşcaval ras, adaugând cimbrişor, boia de ardei şi piper măcinat.

Salata din frunze proaspete, mâncată înainte de mesele principale toată primavara, are un rol evident în oprirea procesului de îmbătrânire. Uscate, frunzele se presară pe diferite mâncăruri, în amestec cu pătrunjel şi ceapă, devenind un condiment deosebit de gustos. Bulbii recoltaţi în vară şi toamnă şi tocaţi mărunt, au aceeaşi eficacitate ca frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil, se prepară un macerat în lapte (timp de 2-3 ore), care se consumă prin înghiţituri rare. Atât frunzele, cât şi bulbii sunt bine toleraţi de ficat şi nu dau miros neplăcut respiraţiei, ca în cazul usturoiului.

Tinctura din frunze sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de 38-40%, în care se macerează timp de 14 zile, la soare; se strecoară şi se păstrează în sticle închise la culoare, într-un loc răcoros şi întunecos. Zilnic se iau câte 10-15 picături, în ceai sau apă, de 3-4 ori pe zi. Tinctura bine păstrată se foloseşte tot timpul anului.

Scriitorul aerican Elwyn Brooks White spunea că “ipohondria este boala imaginară a bătrânelor indesctructibile”. Şi ipohondria se tratează cu leurdă. Şi mitocănia...