LA, PE, ÎN, DE, LA, DIN ...

Vreau să vă vorbesc astăzi despre nişte aproape invizibile, nebăgate în seamă, aflate cuminţi în slujba cuvintelor mari cu sensuri multe şi, eventual cu mai multe silabe. Se numesc LA, PE, ÎN, DE, LA, DIN şi răspund cuminţi la numele de PREPOZIŢIE.

Sunt nelipsite din toate monologurile, dialogurile, cererile, scrisorile, procesele verbale, ştirile, poeziile, schiţele sau romanele posibile. Fiind însă atât de folosite, nu puteau să scape de tot felul de re-inventări.

DĂ şi PĂ au invadat discursurile dâmboviţene, permutările au devenit şi ele regulă. În cazul lor, am impresia că nici măcar DEX-ul nu ne mai scoate din încurcătură. A cita aici şi acum toate sensurile şi toate contextele în care poate apărea LA, de exemplu, ar fi nu numai plictisitor, ci şi inutil.

Aşadar, LA şi ÎN, când indică locul, sunt sinonime. Dar nu total! O anume specializare există. ÎN se foloseşte de obicei cu nume de ţări sau de continente, pe când LA s-a specializat pentru nume de localităţi. Adică, ar trebui să spunem MERG ÎN FRANȚA, LA PARIS. Dar dacă MERG LA FRANȚA este simţit imediat ca un enunţ greşit, MERG ÎN PARIS pare o exprimare respectabilă. Deocamdată însă nerecomandată... Iar viitorul utilizării celor două prepoziţii în preajma ţărilor, continenetelor, regiunilor şi oraşelor nu ţine numai de eficienţa cultivării unor exprimări corecte. Ţine şi de nevoia de a preciza mai clar locul ÎN care ne aflăm. Iar din acest punct de vedere, ÎN pare mai bine ancorat... ÎN orice fel de spaţiu.

Până la urmă şi pălăria, sau căciula, ca să fim în ton cu vremea de afară, ne-o punem adesea ÎN CAP, deşi logic ar fi să fie aşezată PE CAP!