Ieftin și bun

Uite că din toată daravera asta cu criza economică, socială şi de personalitate, iese şi ceva util pentru români; pentru cei din diaspora, e drept, dar decât nimic... Şi nu mă refer neapărat la norocosul care va primi job-ul oferit de patronul unui restaurant de tip “fast-food“ din Essex, Marea Britanie, iniţiativă care a stârnit indignare în rândul localnicilor prin inserarea în anunţul de angajare a pretenţiei ca cei care candidează pentru postul respectiv să cunoască limba română. Mă refer la comunităţile româneşti în general, pentru că ştirea a făcut deja înconjurul Europei cu tot cu explicaţiile întreprinzătorului: “mai am un angajat român, care vorbeşte evident şi engleză, iar pe lângă o mai bună comunicare cu vechiul angajat – eventual în româneşte, noul amploaiat trebuie să fie muncitor, punctual şi dispus să lucreze pe salariul minim pe economie”. Cu alte cuvinte, cam ăsta ar putea fi portretul robot al muncitorului român în Europa: ieftin şi bun.

Cred că sintagma în sine “IEFTIN ŞI BUN” ar putea deveni chiar brand naţional după ce renunţăm la explorat, eterni şi fascinanţi, mereu surprinzători sau cum ne-om mai crede noi în strategiile exorbitante şi extravagante ale ministerelor de ieri şi de azi! Sigur, cu obligaţia ca şi pe-aici, pe la bază, să se mai schimbe câte ceva: intenţiile să se transforme în concret, promoţiile să însemne mai mult de 5% reducere, iar “mica înţelegere” să devină cu adevărat ceea ce este de cele mai multe ori, adică... infracţiune!