Hacker. No limits!
Răpire şi răscumpărare
10 Noiembrie 2009, 10:07
Până acum lucrurile erau simple: te mai infectai cu un virus, rulai un program, scăpai cu un minim de cheltuială. Acum situaţia se complică – hackerii nu se mai mulţumesc să plaseze câte un virus sau un vierme, care să-i ajute la răspândirea unor mailuri otrăvite sau să atragă naivii către un fals program antivirus, care să coste câţiva dolari.
De data asta e vorba de ceva mult mai grav – răpire şi răscumpărare. Ar putea suna ca o glumă, dar din păcate nu e.
Siteul Computer Associates a publicat de curând un articol despre această ultimă găselniţă. O variantă specială de virus cu numele de LoroBot infectează computerul şi caută fişierele word, excel, mp3, text sau arhivele de tip zip. După ce le-a găsit le criptează, astfel încât utilizatorul nu le mai poate accesa sub nicio formă. Singurul care ştie cheie de decriptare este bineînţeles băiatul rău – iar în exemplul oferit de Computer Associates acesta a cerut victimei o sută de dolari pentru a face fişierele din nou accesibile. Din fericire, siteul ca.com oferă la ora actuală o reţetă de dezinfectare, dar ce sa va întâmpla în viitor? Virusul este încă rudimentar, dar în curând ar putea exista variante mai sofisticate, şi cine are timp să aştepte până când companiile antivirus scot o soluţie împotriva lor. Tocmai în asta constă perfidia unui atac de tip răpire şi răscumpărare: de fişierele tale ai nevoie acum, nu peste o săptămână.