Greu de găsit
Dintre toţi europenii, românii îşi găsesc cel mai greu o slujbă nouă
02 Decembrie 2010, 17:14
Dan Carp ne prezintă un studiu din care reiese că, în ceea ce priveşte locul de muncă, românii sunt mai stabili decât şi-ar dori:
Schimbarea locului de muncă a devenit aproape imposibilă în România. Dintre toţi europenii, românii îşi găsesc cel mai greu o slujbă nouă. Doar 7% din numărul total al angajaţilor şi-a schimbat locul de muncă în trimestrul doi din 2010, potrivit primului raport European Vacancy Monitor al Comisiei Europene. Media in Uniunea Europeană este de trei ori mai mare ca la noi. Mai rău, România este una dintre ţările în care această cifră a scăzut cel mai puternic în ultimul an.
Pentru comparaţie, în Suedia, Finlanda şi în Danemarca, lumea schimbă slujbele bătând din palme. Aproximativ 40% din populaţia acestor ţări şi-a găsit un nou loc de muncă în ultimul an.
Raportul mai arată că în momentul actual, cel mai rău în Europa este să fii arhitect sau inginer, lucru normal având în vedere că nimănui nu-i mai arde de construit în acest moment. Cresc însă angajările în domenii care necesită mai puţină calificare: manufacturile, agricultura şi asistenţa socială.
În schimb, studiul arată că România e pe cale să rezolve una dintre marile dileme ale ştiinţei economiei - de ce există şomaj când sunt posturi vacante pe piaţă. În 2008, mai mult decât în întreaga Europă, cam trei sferturi dintre companiile româneşti nu găseau repede persoana potrivită la locul potrivit. Acum, numărul celor care au dificultăţi să găsească angajaţi s-a redus la doar o treime. Şi iată, doar 7% din numărul angajaţilor poate schimba locul de muncă.
Premiul Nobel pentru economie pe anul acesta s-a acordat unor oameni de ştiinţă care au studiat aceste imperfecţiuni ale pieţei de muncă. Poate că premiul ar fi trebuit însă acordat României. Noi am rezolvat cel mai bine problema angajatorilor de a-şi ocupa locurile vacante – am eliminat locurile de muncă disponibile.