Fumătorul ermetic
Comentariu de Costin Enache
Articol de Costin Enache, 26 Mai 2011, 11:15
După o încercare timidă de a delimita spaţiile special amenajate pentru fumători în locurile publice, materializată cel mai adesea în simple plăcuţe pe care o parte din cârciumari le pun pe pereţi ca să "despartă" astfel spaţiul infestat de cel curat ca aerul proaspăt de Bucureşti, politicienii mai fac o încercare în speranţa că vor reuşi să ne ferească, dacă nu de scumpirile în valuri sau de poluarea din mai toate oraşele patriei, măcar de efectele nefericite ale ierbii dracului, deşi unora s-ar spune că numai asta le-a mai rămas ca să-şi înece amarul...
Noul proiect de lege pentru reglementarea fumatului în spaţiile publice închise prevede ca vicioşii să facă bine să-şi tragă în piept meteahna numai în restaurante, baruri şi discoteci speciale. Cu alte cuvinte, prin alocarea de spaţii exclusiviste în care să fumege după necesităţi, fumătorii vor fi stigmatizaţi, izolaţi de restul lumii şi obligaţi să-şi ascundă cusurul de restul lumii libere.
De regulă “părinţii spirituali” ai acestor iniţiative sunt foşti practicanţi, care acum, ajunşi la maturitate intelectuală, se supără pe foştii confraţi în ale viciului şi se răzbună pe ei în loc să încerce să taie răul de la rădăcină. De la rădăcină – adică de la comercializare. Numai că negoţul cu tutun – în toate felurile, fie că-i vânzare cu acte în regulă, fie că-i contrabanda noastră cea de toate zilele – e degrabă aducătoare de bănuţi buni la buget sau la buzunaru' micului şi marelui traficant, aşa că nu mai rămâne decât să-i restrângi arealul fumătorului de oraş. Şi specific provenienţa pentru că nu-mi imaginez că o astfel de lege s-ar putea aplica vreodată în birturile de la ţară. Păi să dea necuratu' să-i iei lu' nea Ion ţigara din gură când face şi desface guverne la cârciuma din sat, ori să-l scoţi afară dacă n-are spaţiu special amenajat... că eşti pasibil de a strica prietenii ancestrale, ca să nu mai zic că te mănâncă gura satului de viu!
De un singur lucru sunt nemulţumit: de ce nu ne zic, fraţilor, în faţă, că mai are statul nevoie de bani? Să ne spună, ce, parcă ar fi prima dată? Dar experienţa taxei auto îmi spune că nu doare atât boala care-i paşte pe fumători (vezi noxele care ies din ţeava de eşapament), cât gologanii care s-ar putea aduna din taxe noi şi mai ales din amenzi bine calibrate... De ce zic? Păi dacă era de înnoirea parcului auto, cum frumos spun diriguitorii, era de-ajuns regula care zicea că n-ai voie să înmatriculezi maşini mai vechi de 8 ani. Hai, fă-o de şase, de cinci, de cât crezi că trebuie ca să nu mai apară rable "noi" pe străzi. Dar aşa... poţi să te plimbi şi cu motor de tractor, numai să cotizezi la stat. Deci, dragilor, nu vă cred când ne întrebaţi de sănătate...