Drob de legume
Propunerea gastronomică a lui Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 31 Martie 2011, 19:03
Fantezia gospodinelor este imbatabilă, uneori şi singura soluţie de supravieţuire onorabilă. În Argeş şi Vâlcea, povestea Radu Anton Roman, urzicile se culeg până târziu, chiar şi după ce au înflorit şi s-au ridicat ciupercile verii. Acolo se face „Drobul de urzici”, cu o poală de urzici, 6 cepe, o căpăţână usturoi, 12 ouă, două linguri de unt, sare, piper, cimbru şi mărar verde, un coşuleţ de ciuperci (bureţi de rouă, urechiuşe, vineţele şi iuţari), ştiute numai de oamenii locului. E timpul să vă gândiţi la această reţetă pentru zilele de dincolo de post. Poate fi o încercare unică pentru mesele de sărbători.
Un perfect exercițiu de post este „Drob de legume”, o idee de Laura Sava (savalaura.blogspot.com). Se pun granule de soia într-un vas cu apă şi un praf de sare la fiert (la foc mic) până se umflă şi se înmoaie. Orezul se spală şi se pune şi el la fiert. Legumele (4 cepe mari, 2 dovlecei mai subţiri, un ardei gras roşu şi un ardei gras verde) se curăță, se spală, 200 de g de mazăre se clătesc şi se lasă la scurs. Morcovul se rade pe partea cu ochiuri mari, ceapa se taie mărunt, ardeiul gras se taie cubulețe, dovleceii se taie în cuburi moderate ca mărime. Verdeaţa se taie fin. Într-o tigaie se pun ceapa şi morcovul la călit în 100 ml. de ulei, la foc mic, acoperind vasul cu un capac. Când au început să se înmoaie, se adaugă ardeii şi dovlecelul şi se continuă calirea, înăbuşit. Când legumele sunt călite, se adaugă mazărea prefiartă, se mai ţine cca. 2-3 minute pe foc, apoi se pune compoziţia la răcit. Într-un castron încăpător se pun legumele călite şi răcite, orezul spalat şi scurs bine, granulele de soia stoarse bine, verdeaţa tocată (2 legături de mărar şi de pătrunjel), sare, piper, ulei vegetal şi se amestecă bine compoziţia, până la omogenizare. Se unge tava de chec cu margarină şi se tapetează cu pesmet. Se pune compoziția de drob în cuptorul încălzit bine, la foc mediu. Se coace aproximativ o oră, timp în care mai întoarcem tăvile în cuptor. Sunt gata când s-au rumenit deasupra şi când scobitoarea iese curată din drob. Se taie când este perfect rece (de la frigider), cu un cuţit foarte bine ascutit.
„Cea mai mare prostie pe care am făcut-o vreodată a fost să pun cuţitul în sertarul pentru furculiţe”, povesteşte comedianul englez Bob Mortimer. Gospodarii ştiu de ce, când şi cine.