Discriminare cu boicot
Comentariu de Costin Enache
Articol de Costin Enache, 03 Septembrie 2010, 04:48
Probabil că repatrierile ţiganilor români şi bulgari din Franţa ţin şi de o oarecare disperare... electorală. Probabil că acţiunea, despre care guvernul de la Paris spune că e legală, conţine chiar şi uşoare urme de discriminare, atitudine de care până mai ieri ne acuzau pe noi oficialii Uniunii.
Ce nu pricepe Franţa, sau mai degrabă se face că nu pricepe, este că ţiganii sunt cam singurul popor nomad care şi-a mai păstrat cât de cât obiceiurile! Iar dacă românii şi bulgarii, indiferent de etnie, au primit odată cu intrarea în UE dreptul la liberă circulaţie, era firesc ca romii să-şi mute parte din tabere mai la vest. Că sunt ilegale înţeleg, dar de-aici şi până la expulzare e drum lung. În semn de protest faţă de “jignirile administraţiei franceze”, Federaţia Asociaţiiilor de Români din Europa a cerut boicotarea produselor franţuzeşti pentru ziua de azi.
Recunosc că n-am înţeles dacă demersul se adresează numai românilor sau cetăţenilor Uniunii în general. Pe de altă parte a înfrunta Franţa pentru o chestiune sensibilă la nivel european, nu doar bilateral, pare cel mult frecţie la picior de lemn! Adică ce? Să nu mănânc azi brânze mucede şi să nu beau şampanie?! De-acord; şi-aşa n-aveam de gând. Dar să nu mă duc deloc azi la cel mai apropiat hipermarket?! Să mă uit urât la femeile cu iz de odicoloane pariziene?! Să nu mă spăl până mâine pentru că apa mi se încălzeşte cu gaz furnizat de o companie franţuzească?! Să nu mă urc în maşină pentru că e făcută în Franţa?! N-ar fi ca şi cum... m-aş discrimina de unul singur?