De ziua lui Eminescu
Comentariu de Dan Creța
Articol de Dan Creța, 14 Ianuarie 2010, 23:49
Somnoroase păsărele, dacă Eminescu ar mai trăi azi probabil că ar fi încântat de starea societăţii si politicii româneşti şi ar constata cu mândrie că Iliescu a fost Ion cel Bun, Constantinescu Emil cel Mare şi Băsescu - Traian Viteazu cu Traian Ţepeş la un loc.
Dacă ar mai trăi azi Eminescu nu cred că ar mai înnebuni fiindca s-ar putea relaxa cu usurinţă. Asta pentru că, în prezent, societatea noastră nu se mişcă in mare viteză. Ne facem timp, nu-i asa, să zăbovim asupra fiinţei noastre si să ţinem cont întotdeauna de implicaţii şi consecinţe. Oamenii sunt perfect dispuşi să îşi ofere timpul lor, cea mai preţioasă resursă, chiar dacă nu obţin nimic în schimb. Eminescu ar răsufla uşurat că s-a dus vremea cavalerilor pe cai albi şi s-ar bucura din plin de epoca şmecherilor în jeepuri negre. Ar fi uimit de cinstea si bunul simţ din ţara sa de glorii, ţara sa de dor. Timpurile s-au schimbat, şi dacă Eminescu ar trăi azi nu cred că ar mai fi un suflet neadaptat la iarnă într-o permanentă căutare de vară.