De la contele de Sandwich la Sunday Roast

Bucătăria britanică este adesea ridiculizată şi considerată învechită, prea conservatoare şi lipsită de imaginaţie. Un scandal gastronomic internaţional era stârnit de aprecierile lui Jacques Chirac cu privire la bucătăria britanică. Chirac aprecia că tot ce a dat Anglia lumii în materie de gastronomie a fost boala vacii nebune. A urmat reacţia presei britanice, care a replicat că, în ultimele decenii, Londra a devenit cunoscutã lumii întregi drept capitala bucătăriei mondiale şi că Chirac ar face mai bine să-şi ţină gura, dat fiind cã reprezintă ţara care a dat gastronomiei mondiale nişte animăluţe mici şi lipicioase precum broaştele şi melcii. Şi pe bună dreptate, în clasamentul celor mai bune 30 de restaurante din lume se află şi cinci britanice, iar „Fat Duck”, din Berkshire, este chiar pe locul al doilea, după celebrul „El Bulli”, din Barcelona.

În relaţia de ură-iubire de secole, englezii se referă la francezi ca la "mâncătorii de broaşte", pentru că puii de baltă sunt o delicatesă în Franţa, iar aceştia le spun englezilor "rosbif", adică roastbeef, pentru că aceasta este friptura preferată a britanicului, nu numai a englezului.
Istoric vorbind, există explicaţii pentru felul de a găti al britanicilor şi poate că plăcintele şi budincile tradiţionale erau o rezolvare corectă la sfârşitul unei zile grele de lucru, pentru lucrătorii din mediile agricole şi industriale. Popor războinic, mereu în campanii pe mare sau pe uscat, englezii ştiu ce-nseamnă raţionalizările de alimente, mai ales din timpul celui de al doilea război mondial. Totuşi, spiritul practic şi chibzuit al englezilor i-a determinat în cursul istoriei să caute soluţii pentru rezolvarea problemelor culinare, să refolosească orice rămăşiţă de la masa anterioară, să-şi condimenteze preparatele destul de anoste producînd gusturi diferite din materii prime puţine, realizând astfel adevărate invenţii culinare.

În 1762 este inventat sandwich-ul în Anglia, de John Montagu, conte de Sandwich. Acesta era un mare jucător de cărţi şi se pare că a căutat să inventeze ceva ce putea fi mâncat cu o singură mâna, pentru a nu se intrerupe din joc.

Ca alternativă la conservarea cărnii prin sărare sau afumare, englezii descoperă posibilitatea de conservare prin mincemeat: un amestec de mirodenii, fructe uscate, zaharisite (struguri, mere rase, stafide, coacaze), seu, brandy, rom şi alte lichioruri).

Tradiţia britanică are ca numitor comun, celebra friptură de duminică "Sunday Roast", care a rămas de secole friptura principală a familiei britanice. Democraţia britanică se desfăşoară din plin pe acest subiect, pentru că de la bogaţi la săraci şi până la familia regală, toţi se străduiesc să pună duminica pe masă o friptură. Cei care pleacă la biserică pun carnea de vacă în cuptor, de preferinţă o bucată mare ca să nu se usuce şi o găsesc gata făcută când se întorc.

La fel de tradiţional este şi sosul de hrean pentru vită, sosul de mărar pentru porc, sosul de frunze verzi de mentă pentru miel, toate făcându-se neaparat cu smântână. Şi binenţeles toate felurile de friptură se pot servi cu celebrul muştar englezesc sau cu la fel de celebrul sos Worcestershire.