Crucea și buldozerul

Chiar dacă teoretic pe terenurile declarate spaţii verzi nu se poate construi nimic, practica demonstrează încă o dată teorema lui Orwell - “Toate animalele sunt egale între ele, dar unele sunt mai egale decât celelalte!” Presa online readuce în discuţie povestea parcului Emil Gîrleanu din sectorul 3 al capitalei care a fost retrocedat – odată cu apariţia, se spune, a unei pancarte care anunţă public treaba asta. Urmările sunt lesne de întrevăzut: locurile de joacă vor fi desfiinţate iar plantaţiile şi celelalte amenajări vor trebui şi ele să dispară în timp. Bine, teoretic pe locul respectiv nu se poate construi nimic – aşa scrie în lege. Practic însă, de mai multă vreme o bună bucată din părculeţ este împrejmuită de Arhiepiscopia Bucureştilor care a obţinut deja autorizaţie pentru construirea unei biserici cu trei clopotniţe şi capelă, în ciuda opoziţiei locatarilor din zonă. Cred că varianta primarului sectorului 3, care ar putea propune, prin intermediul primăriei generale, un schimb de terenuri noului proprietar, e un semn de normalitate. Normal ar fi ca şi partea cealaltă să-şi dea acordul. Anormal, … că doar suntem în România, o să mai apară un lung scandal cu clădiri ilegale, autorizaţii obţinute printr-un feliu de meşteşug şi toaaaată vorbăria care o să iasă de aici. În cazul bisericii – linişte... dar pe rol!

Şi conform unei alte teoreme, a cărei paternitate îmi scapă, cum în Bucureşti “Case înalţă către cer / Zilnic mâinile dibace...”, de ce la o adică dacă-i iese Arhiepiscopiei de-o biserică să nu-i iasă şi celuilalt apropitar de-un mausoleu?! (Unul din acela clasic… p+12, cu multă sticlă şi locuri de parcare ioc!)

Oricum... “Ţara e un şantier / Când e pace!”