Consumer Eletronics Show 2012
IT la inbox
10 Ianuarie 2012, 11:21
Peste câteva ore începe în Las Vegas, Consumer Eletronics Show (CES), primul mare eveniment tehnologic al anului. Va fi prezentă toată lumea bună a industriei IT, mai puțin Apple și se vor contura tendinţele pe anul în curs. Nu o să avem de-a face cu revoluţii tehnologice la CES, dar dacă vorbim de trenduri, avem deja câteva despre care ştim că merită să stăm cu ochii pe ele.
În mod sigur o să vedem mai multe televizoarele ultraplate, cu un consum redus şi culori mai vii, la rezoluţii mai mari – toate acestea fiind posibile în urma introducerii la scară mai largă a tehnologiei OLED.
Alte două mari tendinţe au de-a face cu computerele. Pe de-o parte avem accentul tot mai mare pe ultraportabile. La CES o să fie o invazie de aşa-numite ultrabookuri – de fapt laptopuri foarte subţiri şi uşoare, dar cu ecran mai mare şi deci mai comod. Acer, Toshiba, Lenovo, Dell şi alţii îşi vor prezenta modelele de tipul acesta, prin care, evident, vor încerca să concureze cu MacBookAir de la Apple, văzut ca părinte al acestor aparate. Tot la capitolul ultraportabile se înscriu şi multe tablete noi, unele dotate cu procesoare pe patru nuclee care oferă mai multă viteză şi eficienţă a bateriei. Iar pe de-altă parte, ştiind că până şi în lumea noastră mobilă computerele de birou continuă să aibă o nişă a lor, mulţi producători o să încerce să convingă publicul, iar argumentul lor prin care se departajează de concurenţi e în general designul.
Şi ca să avem taboul complet, la aceste trei tendinţe – mobilitate, eficienţă, design - mai trebuie adăugată una: tot mai multe gadgeturi şi chiar electrocasnice clasice vor ieşi din izolare şi se vor putea lega la internet, făcând posibilă interconectarea lor.