Complicate sunt jocurile ... politice.

Dacă n-aş şti că jocurile politice sunt mai complicate decât cele ale copilăriei, aş zice că eşichierul politic românesc (ce-mi place expresia asta!) a dat în mintea copiilor. Unii se supără din te miri ce, alţii îşi iau jucăriile şi pleacă, cei care n-au prins tabăra dominantă aruncă cu pietricele de la distanţă, iar cei care n-au fost primiţi nici măcar în curtea şcolii dau cu băţul printre gard în speranţa ca măcar unu-doi la sută din comitetul de părinţi să muşte din momeală. Însă toate aceste acţiuni nu sunt nici pe departe efectul inocenţei; ele sunt calculate mai în detaliu decât credem noi, cei care în scurt timp vom scoate iarăşi din traiste pâinea şi cuţitul cu care, avem impresia, mai tăiem o dată la patru-cinci ani câte-o felie de democraţie. Numai că de fiecare dată marmelada promisă se face iască, pâinea se scumpeşte iar cuţitul rugineşte înainte de termen! Ba mai apare şi câte-o chiflă cu iz de mucegai pe care se aşează deopotrivă la masă s-o tranşeze sindicatele şi stăpânirea. Şi cum fiecare trage de halca a mai babană, boţul de plămădeală se face fărâme până nu mai rămâne nimic.

Pot să spun fără teama de a greşi că pe scena politică săbiile au fost trase afară din teacă, ascuţite minuţios şi aşezate în poziţie de atac. Deocamdată se fac doar manevre de învăluire, iureşul final fiind programat a-ncepe după jumătatea lunii, odată cu oficializarea campaniei! Dar chiar dacă, repet, totul pare doar o joacă de copii, în politică nimic nu este ceea ce pare a fi!