Camera plăcerilor

Integrarea europeană, cu bune dar și cu rele, a schimbat din temelii societatea noastră. Acum 5 ani, entuziaști și, poate, cam nepregătiți, românii se angajau să primească și să aplice legile întregului continent. Drepturile omului, până atunci înțelese și respectate după ureche, deveneau un criteriu esențial, chiar dacă realitățile românești ne-au arătat că ar fi nevoie și de anumite completări. Un exemplu este și posibilitatea vizitelor conjugale permise în penitenciarele din România, cu toate urmările care, inevitabil, pot surveni.

Scopul nu scuză întotdeauna mijloacele, iar atunci când o persoană ajunge să sacrifice aproape legal o altă viață doar pentru propriul interes, înseamnă că avem o problemă de interpretare a drepturilor individuale. Este și cazul unei tinere studente condamnată pentru crimă, care va da naștere unui copil conceput întocmai pentru a scăpa de puşcărie. O viață de om din start compromisă pentru 12 luni de libertate. Iată prețul pe care viitoarea mamă este dispusă să-l plătească, ajutată și de o lege strâmbă care guvernează lumea din spatele gratiilor.

Practic, după integrarea europeană, deținuții condamnați definitiv, care au participat la cercurile de creație și nu au fost scandalagii, se pot relaxa odată la 3 luni în Camera Plăcerilor. Încăperea special amenajată, din care patul nu lipsește niciodată, este locul de rendes-vous pentru vizita conjugală permisă de regulament. Totuși, cuvântul conjugal se referă strict la căsătorie și la relațiile dintre soț și soție, deci nu se aplică și pentru situația de la Arad. Aici studenta criminală a speculat ignoranța celor din sistem și a găsit un tată de împrumut pentru biletul de afară. Se pare că aerul aparte al închisorii, atmosfera optimistă a celulei și regimul alimentar sănătos pe bază de arpacaș, au dus la un procentaj excepţional din moment ce a rămas gravidă în doi timpi și trei mișcări. Repet, nu comentăm ce s-a petrecut între cei doi deţinuţi – este o problemă personală – dar suntem datori să atragem atenţia asupra circumstanţelor care au favorizat o asemenea (ne)fericire.

În primul rând CAMERA ROZ nu se deschide decât pentru condamnatul care dovedeşte cu acte o relaţie anterioară de concubinaj. Totuşi, între deţinuţi este permisă căsătoria civilă care se traduce prin 2 zile în cuibuşorul de nebunii. Să nu uităm că ajutorul matrimonial de 200 de EURO acordat până în 2010, a unit fictiv sute de destine încătuşate. Şi poate al treilea element în această problemă trebuie să urmărească prevenţia unor situaţii, să le zicem… sensibile. Oare cei din sistem nu s-au întrebat ce se întâmplă dacă deţinuta rămâne însărcinată? Mai mult, drepturile superioare ale copilului care se naşte, nu sunt mai importante decât dreptul la viaţă sexuală neprotejată? Se pare că nu!!!

Un bebe este o responsabilitate atât pentru ambii părinţi cât şi pentru statul român dar nu şi în acest caz. Cine se va ocupa de creşterea şi educaţia celui mic? Iată întrebări la care nimeni nu poate răspunde. Ca să nu mai vorbim despre faptul că alocaţia unui deţinut este mai mare decât a unui copil. Aşadar, până la o nouă lege care să facă ordine după gratii ziua porţilor deschise este marcată la fiecare 3 luni. Cu urmările de rigoare.