ARPANET

La momentul respectiv, adică în 1969, evenimentul anului a fost considerată a fi aselenizarea. La 40 de ani distanţă lucrurile parcă nu se mai văd la fel... şi nu e din cauză că n-am high definition. Luna a rămas fix în starea în care au găsit-o Neil Armstrong şi Buzz Aldrin. În schimb, un alt pas mic al omului, care avea să fie înţeles mult mai târziu ca salt uriaş pentru omenire a făcut ca Pământul să nu mai fie deloc aşa cum l-au lăsat şi găsit ulterior cei doi astronauţi legendari.

ARPANET – aşa se numea, pe 29 octombrie 1969, prima reţea electronică pentru schimburi de date, un fel de bunic al netului nostru de toate zilele. Altfel, din aceeaşi mare familie a consecinţelor războiului rece ca şi expediţiile în spaţiu şi prin apartenenţa la ministerul apărării din Statele Unite a agenţiei care a dezvoltat reţeaua, denumind-o după iniţialele sale – Advanced Research Project Agency, adica ARPA. Că eram contemporani cu internetul fără să ştim, sau că noi nici n-am auzit măcar de el până mult după 1990, e altă poveste. Acum, însă, în 2009, la 40 de ani de la prima atestare documentară a spaţiului virtual putem trage o linie ca să vedem avantajele şi dezavantajele.

Cred că dacă aş sta să le enumăr nu mi-ar ajunge probabil toate cele trei ore de emisiune, aşa că n-am s-o fac. Am să amintesc doar câteva obiceiuri care au cam dispărut odată cu evoluţia internetului, înlocuite fiind cu derivate ale industriei electronice virtuale. Gândiţi-vă de când n-aţi mai scris o scrisoare, cât de des mai răsfoiţi un ziar imprimat pe hârtie sau când a fost ultima oară când aţi consultat un dicţionar... dicţionar, cartea aia groasă care ajută la traduceri... Recunoaşteţi că e mult mai simplu să trimiţi un mail, să accesezi un portal de presă sau să dai un simplu clic pe „translate”. S-au dus bileţelele de amor între îndrăgostiţi, pentru că pe mess poţi jongla elegant cu emoticoane... Telefonul e scump şi greoi, aşa că oricând poţi să-ţi faci un cont gratuit sau pe bani puţini pentru ore în şir de pălăvrăgit în străinătate... mai ales dacă eşti binecuvântat şi cu webcam... Ca să nu mai pomenesc de vasta „bibliotecă” din care orice elev sau student poate descărca în câteva clipe referate care i-ar mânca în mod normal zile şi mai ales nopţi ce pot fi folosite mult mai plăcut...

Internetul are informaţie, are jocuri, are comunicare, are distracţii de tot felul... dar mai are ceva, de care te prinzi când e deja prea târziu – îţi intră definitiv în viaţă: ca un membru al familiei, ca un reumatism, ca un viciu de care nu mai poţi să scapi...

Aşadar la 40 de ani – deh, vârsta maturităţii – internetul a devenit dependenţă. Să spun la mulţi ani?! Cui? Să spun la mai mare?! Evoluţia continuă oricum. Să spun şi ce valori a distrus sau câtă suficienţă a generat internetul?! Mi-e frică să nu mă deconecteze...