Țara tuturor posibilităților
Comentariu de Costin Enache
Articol de Costin Enache, 14 Octombrie 2010, 04:45
A fost de-ajuns o vorbă aruncată-n vânt, alimentată, e drept, şi de vizita recentă a cancelarului german în România, chiar dacă n-avea nicio legătură, pentru ca primarul din Jucu să viseze la limuzine nemţeşti zburând pe DN 1C, proaspăt ieşite pe poarta uzinei. După Nokia şi Ikea, abia aştepta dom' primar să mai prindă la reverul celebrei deja comune din apropierea Clujului încă un fabricant care să cântărească greu la bugetul local. Improbabila descălecare a concernului german BMW lângă Cluj-Napoca a aprins deja imaginaţia primarului de la Jucu, Dorel Pojar, care anunţa înflăcărat: “Avem totul pus la punct în parcul industrial, care aparţine consiliului judeţean şi are tot ce-i trebuie, numai ei să vină!”
Mă solidarizez cu edilul: păi, să vină, dom'le, oricine şi sub orice chip! Ba chiar visez mai abitir ca primarul cu pricina şi îmi imaginez şi-o uzină HP la Hârlău, un Disneyland în Strehaia şi-o olimpiadă de vară la Cojasca sau în Bilciureşti, fie şi pentru că se-junge repede din Bucureşti, chit că mi-am rupt un amortizor la Butimanu! Iar la Jucu să vină şi Ferrari şi Volvo şi Rolls şi Royce! Şi să facă măcar scobitori de bord, dacă nu motoare, caroserii sau linii de asamblare. Să facă cine şi ce-o vrea... Că de când a intrat America în criză, se caută de zor prin lume “ţara tuturor posibilităţilor”; iar cum România a sărit demult şi de pe axa normalităţii şi de pe “Washington-Londra”, cred că ar putea fi candidatul ideal...