Alla Checca
Propunerea gastronomică a lui Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 01 Februarie 2011, 14:51
"Toscanii au un cult pentru gătit, se pot opri în mijlocul străzii pentru a discuta două ore despre cum să pregătească mai bine un tip de paste. O altă explicaţie pentru perfecțiunea gastronomiei toscane ar putea fi ingredientele: ulei de măsline (de calitate), usturoi şi vin în aproape tot ce gătesc."
Exact simplitatea a făcut diferenţa în cazul bucătăriei toscane şi a transformat gastronomia locală într-o vedetă internaţională. La mare preţ este uleiul de măsline, folosit în orice preparat, iar mâncarurile au la baza în special carne şi legume proaspete. Pâinea toscană apare în foarte multe preparate, pastele sunt pregătite cu sosuri şi carne şi nu lipseşte pizza. Carnea toscană şi în special vita din regiunea Val di Chiana, este folosită pentru pregătirea fripturii florentine la grătar, aromată cu ierburi, iar carnea de porc este pregătită în special la cuptor. Gustul tipic al bucătăriei toscane este dat şi de brânzeturile locale, dintre care cea mai faimoasă este Lardo di Colonnata.
În Toscana sunt produse câteva soiuri faimoase de vinuri italiene, precum Chianti, Brunello di Montalcino, Moscatello di Montalcino, Vernaccia, Aleatico sau vinul dulce pentru desert, Vin Santo.
Localnicii trăiesc pentru turism, dar nu este de mirare în Italia. Chiar dacă mergi la un restaurant de familie sau la o fermă mai mică, tot nu reuşeşti să scapi de senzaţia că parcă şi iarba creşte pentru turişti... în viziunea Cristinei Marina, probabil o mai recentă vizitatatoare a zonei Florenţa, Pisa şi Siena, regiunea ce a atras nu numai români, ci şi personalităţi faimoase, precum Byron, Keats şi Shelley.
“Alla Checca” este o minunată reţetă pentru un sos negătit pe foc, făcut cu roşii proaspete din grădină, dar perfect pentru paste. Amestecaţi într-un vas de sticlă 5 roşii coapte (tăiate cubuleţe, cu pulpă şi sâmburi cu tot) cu 4 căţei de usturoi pisaţi, o legătură de busuioc şi ½ de ceaşcă ulei de măsline. Săraţi şi piperaţi. Acoperiţi vasul cu o folie de plastic şi păstraţi-l într-o cameră răcoroasă, de la două până la zece ore. Continuarea poate părea simplă: pastele şi parmezanul vor fi tratate după tipicul toscan.
Vă pot garanta că pizza cu smochine şi prosciutto, pizza cu pere şi gorgonzola şi linguini cu flori de dovlecei şi creveţi sunt reţete toscane abordabile şi în bucătăria noastră, cu condiţia ca un harnic finanţist să ne anunţe și pe noi cînd mai vin banii aceia ... sau când revin.