Adobe Photoshop CS 5 - performanțe deosebite
IT la inbox
14 Aprilie 2010, 12:45
În câteva săptămâni, compania Adobe va începe să ofere spre vânzare cea mai nouă aplicaţie din familia Photoshop: Adobe Photoshop CS 5.
Iniţial s-a crezut că nu vor exista decât mici diferenţe faţă de CS4, dar programatorii Adobe s-au autodepăşit. Faţă de variantele mai vechi, şi ele extraordinar de competitive, noua variantă de Photoshop cuprinde câteva instrumente spectaculos de inovatoare care merită amintite.
Programul permite de exemplu retuşarea automată a liniilor şi culorilor, astfel încât dacă am folosit o cameră cu obiectiv superangular - sau fisheye, cum se mai numeşte – aplicaţia poate îndrepta liniile de perspectivă. O altă funcţie, acre exista ce-i drept şi până acum, a fost dramatic îmbunătăţită pentru a permite utilizatorului să economisească timp: este vorba de decupajul fundalului. Operaţiunea de decupare a fundalului era una destul de anevoioasă, atunci când încercai sa faci acest lucru cu un portret. Era de exemplu greu să izolezi în vederea decupării fiecare fir de păr. Acum, aplicaţia, cel puţin aşa o laudă cei care au avut ocazia să se joace cu ea, rezolvă în mare această problemă. Ce au făcut inginerii frizează un pic magia: programul detectează singur obiectele şi permite amplasarea lor într-un alt colţ al fotografiei, recompunând în timp real fundalul imaginii.
Cu resursele computerului noul Photoshop CS5 nu se joacă – se spune că e nevoie de minim 1Gigabyte de memorie de lucru, iar placa video trebuie să aibă şi ea 256 Megabyte de memorie. Cel mai bine ar fi să înmulţim însă cu trei, dacă nu vrem să se blocheze calculatorul.