Adio carnetelor de muncă
Începând cu data de 1 iulie 2011 nu vor mai exista carnete de muncă
Articol de Ana Maria Olteanu, 10 Iunie 2011, 14:36
Începând cu data de 1 iulie 2011 nu vor mai exista carnete de muncă. Până la această dată, instituțiile publice trebuie să-și inventarieze carnetele de muncă și să le aducă la zi. De asemenea, aceste cărți de muncă au fost scanate de Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Așadar, toate datele au fost digitalizate sau … ar fi trebuit să fie.
Angajatorii și angajații nu sunt însă interesați să-și ridice carnetele de muncă, ne spune corespondenta noastră din Călărași, Dana Mihalache. Mai mult de jumătate dintre carnetele de muncă se află încă la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă, deși legea prevede ca până la sfârșitul acestei luni să fie predate.