Revista presei locale, joi 22 octombrie
Articole publicate în Gazeta de Sud, Transilvania Expres, Informaţia Zilei, Cuget Liber, Ziua de Cluj, Telegraf
22 Octombrie 2009, 13:04
Mai multe unităţi medicale din judeţul Gorj se confruntă cu un deficit de medici scrie Gazeta de Sud. La Spitalul Judeţean Târgu Jiu, de exemplu, la Unitatea de Primiri Urgenţe este un deficit de şase medici specialişti, la Secţia de oftalmologie, la cea de ORL sau la Medicală ar mai trebui angajaţi cel puţin câte trei medici. La UPU, lucrează doar doi medici specializaţi în medicina de urgenţă. Din cauza faptului că unele cadre medicale au ieşit la pensie, în câteva secţii există şi un deficit de asistenţi medicali.
Cu mâncare şi medicamente ce mai ajung doar până la sfârşitul săptămânii, fără buget şi cu angajaţi epuizaţi, conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie (Spitalul TBC) Braşov aşteaptă banii promişi de CASJ şi o eventuală „minune” din partea Guvernului, privind deblocarea posturilor vacante. Transilvania Expres precizeaza ca la spitalul TBC sunt 36 de posturi vacante, toate din categoria personalului medical, adică medici, asistente sau infirmiere.
Pacientii isi pot … „posta” pasurile
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa şi-a înnoit pagina web informeaza Cuget Liber. Accesand www.spitalulconstanta.ro pacienţii pot afla date despre medicii care îşi desfăşoară activitatea în unitatea sanitară, despre preţurile de spitalizare pentru bolnavii neasiguraţi, programul de vizită. Cei interesati vor avea posibilitatea să lase comentarii, va exista şi un blog. De asemenea, CV-urile medicilor vor fi postate pe site, iar în dreptul fiecăruia pacienţii vor putea face aprecieri cu privire la comunicare cu medicul respectiv, la acurateţea diagnosticului, eficienţa tratamentului.
Informatia Zilei Satu Mare anunta ca a fost semnat contractul privind lucrările de restaurare a Castelului Karolyi din Carei, dar si a Cetătii din Ardud, lucrări care privesc protejarea unor valori de patrimoniu national. “Circuitul târgurilor medievale din Transilvania de Nord” este denumirea proiectului sub care se vor executa lucrările de reabilitare la cele doua monumente. Cu ocazia implementării proiectului se va amenaja si la Ardud un punct de lucru al Centrului de promovare a turismului cultural – Circuitul târgurilor medievale.
Organizatorii Festivalului Viei si Vinului „Bachus” 2009 au decis aminarea cu o saptamina a manifestarii anunta Ziarul de Vrancea. Pentru sarbatoarea care se organizeaza de obicei in preajma sarbatorii crestine a Sfintului Dumitru, s-a stabilit ca perioada week-end-ul viitor, adica 29 octombrie – 1 noiembrie.
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a decis să ia măsuri împotriva transportatorilor care folosesc maşini încărcate cu greutăţi peste tonajul aprobat avertizeaza cotidianul Servus. Decizia a fost luată după ce foarte multe dintre drumurile judeţene aflate în administrarea CJ Hunedoara au fost degradate din cauza atotovehiculelor care circulă supraîncărcate. Controalele se vor desfăşura în opt puncte în care există indicii că transportatorii folosesc maşini încărcate peste tonajul aprobat, aici fiind deja amplasate cântare speciale pentru măsurarea greutăţii în trafic. Amenzile care pot fi percepute, pentru circulaţia pe drumurile publice cu o greutate peste limita admisă sau pentru refuzul de a se supune verificării, pot ajunge până la 6000 de lei.
Ţeapă imobiliară în “Pipera” Clujului
In editia de astazi care aniverseaza 5 ani de la prima aparitie, Ziua de Cluj scrie ca zeci de familii nu pot locui în apartamentele plătite cu bani grei ce trebuiau predate în vara lui 2008. Altfel spus, „Ţeapă imobiliară în “Pipera” Clujului”. O parte dintre locatari s-au mutat în noile apartamente, însă nu pot folosi reţeaua de gaze naturale. Pe lângă aceasta, ploile din ultima vreme s-au infiltrat în pereţii imobilului, iar garajul este inundat. Oamenii au plătit integral locuinţele în baza unor contracte încheiate cu o bătrână de 60 de ani. Dezvoltatorii imobiliari din umbră sunt doi bărbaţi pe care toţi locatarii îi numesc ”Isty şi Laci ».
Amenzile elevilor rotunjesc conturile scolilor
Şcolarii care nu respectă regulamentele de ordine interioară ale unităţilor de învăţământ scot din buzunar sume cuprinse între 10 şi 500 de lei citim in Telegraful. Cum regulamentul de ordine interioară este lucru sfânt în şcolile şi liceele din Prahova, oricine se hazardează în a încălca regulile unităţii de învăţământ scoate din buzunar sume frumuşele. Banii plătiţi de elevi ajung astfel să contribuie la rotunjirea conturilor şcolii şi a fondurilor comitetelor de părinţi. Cele mai întâlnite „infracţiuni” pentru care elevii îşi golesc buzunarele sunt fumatul în incinta şcolii, folosirea de telefon mobil, ţinuta indecentă, port de arme albe, deteriorarea mobilierului şcolar şi iscarea de conflicte verbale sau acte de violenţă. Dacă faptele comise sunt extrem de grave, la plata amenzii se pot adăuga şi eliminări de la trei zile până la o săptămână.