Revista presei locale, 29 iunie
Articole publicate în Pandurul, Ziua de Cluj, Servus Hunedoara, Evenimentul regional al Moldovei, Gazeta de Sud, Cuget Liber, Gazeta de Olt.
29 Iunie 2010, 09:10
Gazeta de Olt precizează ca dacă le sunt inundate culturile, fermierii de pe teritoriul judeţului care au depus cereri pentru schemele sau măsurile de sprijin pe suprafaţă au obligaţia de a anunţa în scris, în cel mult zece zile lucrătoare, apariţia cazului de forţă majoră la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Olt. Cei care nu informeată Agenţia riscă să piardă sprijinul financiar. Potrivit datelor centralizate de APIA la nivel naţional, Suceava, Olt şi Bihor sunt judeţele cu cele mai multe cereri depuse.
Sucevenii care doresc să fie scutiţi de timpul pierdut în faţa ghişeelor de încasări de taxe şi impozite din Primăria municipiului Suceava au posibilitatea să le achite şi electronic, potrivit prevederilor legale în vigoare. Însă, deşi foarte mulţi cetăţeni suceveni se plâng că sunt nevoiţi să stea foarte mult la coadă, în faţa ghişeelor, puţini utilizează acest sistem, precizează Obiectiv Suceava.
Municipalitatea a suspendat licitaţia de închiriere a 300 de camere video interconectate, care urmau să fie montate în Cluj-Napoca, aflăm din Ziua. Proiectul s-a încurcat în “iţele birocratice”. Decizia de a extinde “ochii electronici ai primarului”, cum a fost poreclit sistemul, a fost luată după ce primele 25 de camere instalate anul trecut în oraş s-au dovedit extrem de eficiente.
Dacă munca medicilor de familie din judeţul Hunedoara ar fi raportată la numărul de kilometri pe care ambulanţele speciale destinate deplasării la domiciliul bolnavilor l-au parcurs în cei aproape doi ani de când judeţul a fost dotat cu aceste maşini, rezultatul ar fi zero. Concret, scrie Servus Hunedoara, de la data la care MS a alocat opt ambulanţe judeţului Hunedoara pentru ca medicii de familie să poată efectua muncă de teren, niciun medic care oferă astfel de servicii pacienţilor nu a solicitat aceste ambulanţe.
Echipamente medicale cumpărate de Ministerul Sănătăţii cu milioane de euro zăceau nefolosite de trei ani în depozitele unităţilor sanitare din judeţul Dolj. Printre acestea, patru salvări şi două aparate EKG sigilate, care vor fi trimise la SMURD şi la centrele de permanenţă, citim în Gazeta de Sud. Cu toată bunăvoinţa autorităţilor sanitare judeţene, este posibil ca ambulanţele să rămână nefolosite şi după trecerea lor la centrele de permanenţă, pentru că nu există adresabilitate, dar nici lege care să le permită medicilor să lucreze pe aceste maşini.
Reporterii de la Informaţia Zilei constată că sătmărenii par să fie atraşi de vehiculele pe două roţi. De cum se încălzeşte vremea, mulţi locuitori ai judeţului fac naveta cu bicicleta la serviciu. Producatorii români de biciclete sunt optimişti cu privire la vânzările din acest an. În România, piaţa bicicletelor este la început de drum, consumul anual fiind sub 1 la suta. În tot acest timp, media europeană este de aproximativ 3%. În Germania statisticile arată un consum de biciclete anual de 5%, iar în Olanda de 10%. Bicicleta este considerată de sătmăreni un mijloc de transport eficient şi nu neaparat la modă. Ceea ce îi supară pe bicicliştii de la noi este infrastructură, adică tocmai faptul că nu au piste în oraş şi sunt în pericol circulând printre maşini.
În urmă cu mai bine de un an au demarat lucrările de renovare a Palatului Copiilor Vaslui. Firma de construcţii care a câştigat licitaţia a efectuat lucrări în valoare de 2,5 milioane lei, însă Ministerul Culturii, care are în patrimoniu acest edificiu cultural, a alocat doar 1,1 milioane lei. În aceste condiţii, lucrările au fost abandonate. Acum, sute de elevi care frecventează cursurile Palatului sunt nevoiţi să se pregătească în săli improvizate, printre materiale de construcţii. „Riscul este destul de mare, în momentul în care clădirea a fost perforată din mai multe unghiuri pentru a fi străpunsă cu bare metalice pentru a fi făcute injectări. S-a umblat la structura ei. Oricând e posibil un accident”, a declarat pentru Evenimentul regional al Moldovei, directorul Palatul Copiilor Vaslui.
La Cumpăna a fost inaugurat cel de-al patrulea ansamblu de locuinţe protejate pentru adulţi cu dizabilităţi, din judeţ, informează cotidianul constănţean Cuget Liber. Deocamdată au fost aduşi doar 16 adulţi. Principalul criteriu de selectare pentru a fi mutaţi în ansamblu este ca ei să nu fie dependenţi total de o altă persoană. Aici ei îşi vor însuşi tot felul de abilităţi pentru ca, în timp, să ajungă să se gospodărească singuri.
Pandurul publică un reportaj despre Mărioara Tantan din Tismana. Ea a fost pasionată încă din copilărie de meşteşugurile tradiţionale specifice zonei din care provine şi mai ales de arta confecţionării covoarelor olteneşti. După ce a lucrat timp de 23 ani la Cooperativa „Arta Casnică” din Tismana, femeia a decis că este momentul să-şi deschidă propriul atelier de produse artizanale, în care capul de afiş îl deţine secţia de covoare ţesute manual. Mai mult, aşa cum a moştenit harul pentru această îndeletnicire de la mama ei, a încercat să-l transmită mai departe copiilor săi, chiar dacă generaţiile de azi se arată mai puţin interesate de tradiţie şi de tot ceea ce înseamnă îndeletniciri lăsate din moşi strămoşi. Cele mai multe solicitări pentru covoarele la care lucrează cu atâta drag împreună cu alte cinci ţesătoare sunt pentru lăcaşuri de cult, atât din ţară, cât şi din străinătate.