Revista presei locale, 28 decembrie
Articole publicate în Tribuna Sibiu, Gazeta de Sud, Informaţia de Severin, Informaţia Zilei.
28 Decembrie 2009, 09:13
Dacă e 28 decembrie, sunt junii la Sălişte- titrează Tribuna Sibiu. Cu colinde, învârtite şi jiene, cete de juni din Mărginimea Sibiului, din Vâlcea şi Argeş poposesc astăzi în Sălişte. Ca de obicei, întâlnirea tradiţională a cetelor de juni le dă prilejul tinerilor să–şi arate iscusinţa la joc. De colindati astăzi satele din Mărginimea Sibiului sau din alte zone etnografice ale Transilvaniei, mai întâlniti încă cete de juni. Numărul acestora e mult mai mic decât odinioară, iar localnicii se laudă mai greu cu 30 de feciori care au intrat în ceata junilor sau cu păstrarea unor tradiţii din vremea bunicilor, fie că vorbim de cina cu părinţii sau de scosul fetelor la joc în a doua zi de Crăciun. E adevărat că astăzi cetele de juni se constituie mai greu şi că destule dintre obiceiurile conexe cetei s-au simplificat. Şi totuşi tinerii din aceste cete sunt printre puţinii care mai colindă diferit pentru bunăstarea casei, pentru preotul satului sau pentru mezinul familiei. În ce măsură păstrează tradiţiile din bătrâni cetele tinerilor din Mărginimea Sibiului vedeti astăzi, la Sălişte, acolo unde are loc Întâlnirea Cetelor de Junii. Evenimentul debutează la ora 12, în Piaţa Junilor, cu prezentarea cetelor din Mărginimea Sibiului şi din judeţele Argeş şi Vâlcea, şi va continua cu vornicitul juzilor, prezentarea jocurilor şi Pluguşorul elevilor de la Grupul Şcolar "Ioan Lupaş" din Sălişte.
În timp ce în nordul judeţului, în zona de munte, a nins, în sudul judeţului, inclusiv în Drobeta-Turnu-Severin, a plouat abundent aflăm din Informaţia de Severin. În satul Piatra Albă, aflat la circa trei kilometri de Drobeta-Turnu-Severin, au fost inundate cinci gospodării. În această localitate, au acţionat trei echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”, cu trei motopompe. Rigolele prea mici de pe marginea drumului nu au putut prelua cantitatea mare de apă scursă de pe versanţi şi din ploi. Oamenii spun că s-au săturat de astfel de probleme care apar după fiecare ploaie. Ore în şir, drumul judeţean 670, care face legătura între Malovăţ şi Baia de Aramă, a fost impracticabil. Utilajele au ajuns în zonă abia după ce poliţiştii care au inspectat porţiunea dintre Bâlvăneşti - Godeanu – Balta au văzut că nu pot înainta şi au trimis drumarii la lucru. Pe carosabil, stratul de zăpadă a atins 15-20 de centimetri. Circulaţia a fost reluată în condiţii de iarnă ieri după-amiază.
În majoritatea magazinelor din oraş sunt, în această perioadă, mai mulţi clienţi decât de obicei. Aşa se face că intrările în magazine sau holurile de acces arată mai rău ca trotuarele de afară necurăţate. Fie că e vorba de magazinele alimentare, centrele comerciale sau buticurile de lux, situaţia este la fel. Reporterii de la Informaţia Zilei Satu Mare se întreabă cum este posibil – ce fel de oameni administrează aceste spaţii? Orice justificare ar încerca aceştia să găsească, cu siguranţă că mai întâi de toate este vorba despre lipsa de respect faţă de client şi faţă de integritatea lui fizică, asta deoarece nu de puţine ori mâzga formată în aceste magazine pune în pericol, la propriu, sănătatea celor care le trec pragul.
Cunoscutul profesor Ionel Budescu din Bontesti va publica prima lucrare de anvergura despre asezamîntul religios de unde a pornit scînteia neoisihasmului în veacul al XVIII-lea – Manastirea Dalhauti informeaza Ziarul de Vrancea. Vestita mai mult prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, decît prin rolul fundamental jucat în secolele XV-XIX pentru monahismul moldo-valah si figura luminoasa a staretului Vasile, Manastirea Dalhauti este una din cele mai importante asezaminte monahale din România. Este pentru prima data în istoria acestui asezamînt cînd un cercetator, cu studii de istorie si notiuni de arhivistica, se apleaca serios asupra documentelor aflate în arhivele statului si ale Bisericii, iar rezultatul va fi o lucrare demna de trecutul acestei importante manastiri.
Circulaţia spre staţiunea montană Rânca din judeţul Gorj a fost îngreunată ieri din cauza viscolului puternic, autoturismele circulând doar pe un singur sens al drumului citim în Gazeta de Sud. Jandarmeria Gorj sfătuieşte turiştii aflaţi în zona montană Rânca să ţină cont de avertizările meteo şi să nu se aventureze pe traseele turistice periculoase fără un echipament adecvat. Meteorologii au emis ieri o avertizare cod galben de ninsoare pentru 25 de judeţe ale ţării, valabilă astăzi, între orele 6.00 - 22.00. Jandarmii gorjeni îi sfătuiesc pe turişti să aibă în permanenţă asupra lor un telefon mobil pentru a semnala la numărul de urgenţă 112 orice incident sau altă problemă legată de ordinea publică.
Evenimentul regional al Moldovei vesteşte… asaltul la telegondola. În primele două zile de Crăciun, telegondola din Piatra Neamţ a fost luată cu asalt de către amatorii de plimbări la înălţime. Astăzi (luni, 28 decembrie-n.r.), telegondola va fi în revizie. Pe 31 decembrie programul va fi unul special, pînă la ora 14, iar pe 1 ianuarie 2010, telegondola va funcţiona între orele 11 şi 20,30, cu posibilitatea prelungirii programului, în funcţie de numărul de clienţi.
Horia Stoica este un tânăr pasionat de avioane, are o impresionantă colecţie de fotografii inestimabile, din Primul şi al Doilea Război Mondial, şi editează o revistă de profil aflăm din Transilvania Expres.
”Pasiunea pentru fotografii vechi s-a declanşat când am avut şansa să văd câteva din perioada Primului Război Mondial. Acele imagini aveau ceva special, o patină a vremii şi o poveste mai interesantă decât o carte întreagă. De aici şi până la a începe să caut şi întâmplările din spatele acelor poze nu a fost decât un pas”, spune colecţionarul.
Hobby-ul îi ocupă aproape tot timpul liber, fiind într-o permanentă căutare de asemenea fotografii vechi. Anunţuri în ziare, lipite pe stâlpi, căutarea pe internet sau corespondenţa cu alţi colecţionari i-au adus, în timp, multe satisfacţii: „Fiecare poză are istoria sa, iar dacă fostul proprietar a notat pe spate câteva date despre locul, data şi împrejurarea în care a fost făcută, poţi afla apoi o mulţime de lucruri interesante. Am găsit chiar şi o reţetă de dulceaţă inserată pe spatele unei vechi fotografii”.
Pentru că în ultimii ani a strâns câteva mii de imagini, atât cu avioane, cât şi cu tancuri, locomotive şi diverse tipuri de armament din timpul celor două conflagraţii mondiale, despre care ştia cu siguranţă că au stat uitate de aproape un secol prin poduri sau sertare, Horia Stoica a decis acum câţiva ani să lanseze o revistă, prin care să transmită publicului un crâmpei din istoria militară a României.