Revista presei locale, 25 noiembrie
Articole publicate în Gazeta de Sud, Evenimentul, Informaţia Zilei, Cuget Liber, Tribuna.
25 Noiembrie 2009, 08:45
Chiar dacă 2008 a fost un an destul de greu din pricina crizei economice care s-a făcut simţită în a doua jumătate a anului, aproape o mie de societăţi din Dolj au reuşit să găsească cheia transformării unei simple firme într-o afacere de succes. Acestea au avut anul trecut o cifră de afaceri cu 36% mai mare decât în 2007. Gazeta de Sud prezintă fruntaşele din „Topul firmelor 2008“ din Dolj.
Iar noi vă anunţăm că astăzi la ora 18:00 Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) organizează a XVI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor 2009. Topul Naţional al Firmelor 2009 are reprezentativitate pentru întreg mediul de afaceri românesc: premianţii sunt companii clasificate la Topurile judeţene organizate de către Camerele de Comerţ şi Industrie. La evenimentul de gală vor fi laureate companiile clasate pe locul I în Clasamentul Naţional. Evenimentul are loc la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Ieri, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Neamţ a găzduit Forumul de lansare al Portalului de comerţ exterior al României. Portalul www.portaldecomert.ro va cuprinde cel mai mare volum de informaţii şi cel mai mare nivel de asistenţă şi consiliere pentru exportatori si va conţine mai multe secţiuni: oportunităţi de afaceri, informaţii de afaceri, ştiri, evenimente viitoare, info-newsletter, modalităţi de susţinere, sfaturi, asistenţă mai aflam din Evenimentul regional al Moldovei.
Încă 3 zile se pot depune proiecte pentru energia din surse regenerabile atentioneaza Informatia Zilei Satu Mare. Până în 27 noiembrie se desfăşoară sesiunea de depunere a proiectelor de finanţare în cadrul "Programului privind producerea energiei din surse regenerabile" – eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro. Finanţarea nerambursabilă se face din Fondul de Mediu. Scopul proiectului îl constituie valorificarea resurselor regenerabile pentru producerea de energie electrică şi/sau termică. Se mizează în continuare pe îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, folosirea raţională a resurselor energetice primare, dar şi conservarea şi protejarea ecosistemelor. Beneficiarii acestui program sunt agenţii economici precum întreprinderile mici şi mijlocii care au înscrisă în statut activitatea privind producţia de energie electrică şi/sau termică.
Cotidianul constanţean Cuget Liber scrie despre proiectul, intitulat „Fii calificat într-o economie bazată pe cunoaştere! Program de pregătire pentru şomeri în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor”. Beneficiarii direcţi sunt şomeri, şomeri tineri, şomeri de lungă durată, persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă. Orice şomer cu vârsta de până în 45 de ani se poate înscrie în vederea selectării pentru a participa la specializare. Cursurile în Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor durează patru-cinci luni, timp în care şomerii realizează pregătirea teoretică şi practică. De asemenea, pentru a-i ajuta să-şi găsească un loc de muncă, vor face practică la diverşi agenţi economici.
Sibienii pot vota, până în 30 noiembrie, cel mai simpatic voluntar, care va fi premiat în cadrul Galei pentru Supervoluntari, eveniment organizat în data de 3 decembrie. Cei 17 voluntari nominalizaţi de organizaţiile nonguvernamentale din judeţul Sibiu pentru această categorie pot fi votaţi pe blogul Galei, informeaza Tribuna. Pentru ediţia din acest an a Galei, 13 organizaţii nonguvernamentale şi 6 instituţii educaţionale din judeţul Sibiu au trimis nominalizari la toate cele 15 categorii ale celei de-a 4-a ediţii a Galei pentru Supervoluntari, dintre care cele mai râvnite sunt "cele mai reuşite proiecte" şi "voluntarul anului". Gala pentru Supervoluntari este un proiect de promovare a voluntariatului şi de premiere a celor mai activi voluntari implicaţi în proiecte comunitare din judeţele Sibiu şi Braşov.
Meşterii populari din Gorj pregătesc o expoziţie de amploare pentru ziua de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, numită „Artă şi Meşteşug”. Expoziţia va avea loc începând de luni la Muzeul de Artă din Târgu Jiu, acolo unde vizitatorii vor putea admira obiecte din lemn, machete şi miniaturi arhitectonice, împletituri şi lăzi de zestre, ceramică tradiţională, dar şi obiecte plastice făcute de un artist care face artă decorativă cu motive populare gorjeneşti. Cu acest prilej vor fi sărbătoriţi toţi meşterii populari din judeţul Gorj scrie cotidianul Pandurul.
Soluţii de reabilitare a centrului istoric, proiecte alternative de amenajare a municipiului au fost prezentate, ieri, în cadrul unei expoziţii a centrului-pilot de arhitectură -+CLUJ. Printre proiectele menite să rezolve problema traficului se găsesc propunerea de taxare a şoferilor care doresc să traverseze artele centrale şi o hartă a transportului urban. Ziua de Cluj a mai retinut si propunerea de “înverzirea” blocurilor din cartiere. Reabilitarea termică a blocurilor ar putea fi însoţită de plantarea unor ierburi care să acopere vertical faţadele. Proiectul “Cazanul verde” prevede înierbarea centralelor termice, adică refuncţionalizarea clădirilor uitate şi ameliorarea procentului de spaţiu verde.
Gripa porcină a închis două şcoli din judeţ avertizeaza Servus Hunedoara. Alte cinci cazuri noi de infectare cu virusul AH1N1, cel care provoacă gripă porcină, au fost confirmate, ieri, în judeţul Hunedoara, la patru copii şi o femeie, de 34 de ani, numărul îmbolnăvirilor ajungând la 13. În unul dintre cazuri este vorba despre o elevă, în vârstă de 12 ani, de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, unitate de învăţământ ce a fost închisă începând de ieri, pentru o perioadă de 7 zile. O situaţie similară se înregistrează şi în localitatea Boşorod, de lângă oraşul Călan, unde cursurile la şcoala generală au fost suspendate ieri, tot pentru o săptămână, după ce o fetiţă, de 8 ani, elevă la această unitate şcolară, a fost diagnosticată cu gripă nouă.