Revista presei locale 2 februarie
Călătorii din eurogara Drobeta Turnu Severin suportă temperaturi aproape la fel de mici ca afară; Piaţa imobiliară din Moldova începe să depăşească criza.
02 Februarie 2012, 03:52
Călătorii care asteaptă trenul în eurogara din Drobeta Turnu Severin sunt nevoiti să suporte temperaturi aproape la fel de mici ca afară. Pe timpul nopţii, căldura este furnizată foarte puţin, iar ziua, în funcţie de cum ajung trenurile în gară. Căldura se dă cu porţia încă din luna octombrie. Gazeta de Sud precizeaza ca desi eurogara a costat aproximativ sase milioane de euro, se pare că în proiectul de reabilitare nu a fost inclusă si centrala, care este tot cea veche şi funcţionează cu o singură pompă.
Piaţa imobiliară din Moldova începe să depăşească criza. În luna ianuarie, lucrurile au început să mai mişte, însă numărul tranzacţiilor este destul de mic în comparaţie cu anii trecuţi. Proprietarii de apartamente nu au avut de ales şi s-au adaptat la regulile economiei de piaţă, fiind obligaţi să scadă preţurile. Ca urmare, vânzările au început să mai crească, semnaleaza Evenimentul regional.
Mai multe mame din Sibiu cer, printr-o petiţie semnată online, să aibă posibilitatea de a se interna de fiecare dată cu copiii lor bolnavi în Spitalul Clinic de Pediatrie.
Reprezentanţii Spitalului de Pediatrie Sibiu declara pentru Tribuna că vor studia posibilitatea de a creşte numărul de paturi pentru mame, dacă Direcţia de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii vor aproba acest lucru, având în vedere riscul de a creşte infecţiile interioare din spital.
Sa nu ne vaitam ca trotuarele sunt pline de gheata, ca trebuie sa escladezi troienele ca sa ajungi la magazinul de vis-a- vis… Unii se bucura de sloiuri. Din Ziua de Cluj am aflat ca în perioada 3-5 februarie 2012 are loc cea de-a IX-a ediţie a “Cupei Răchiţele - Campionatul Naţional de Escaladă pe Gheaţă”. Evenimentul se va desfăşura, ca în fiecare an, la Cascada Vălul Miresei din localitatea Răchiţele, comuna Mărgău, judeţul Cluj. Programul şi desfăşurarea evenimentului pot fi accesate pe site-ul cuparachitele.ro
In Servus Hunedoara am mai gasit o invitatie de sezon. Carnaval din zăpadă. De asta vor avea parte turiştii care vor urca în staţiunea Straja, sâmbătă, pentru că, aici, va avea loc cea de-a patra ediţie a „Festivalului Oamenilor de Zăpadă”. În 2010, la Straja a fost creat unul dintre cei mai mari oameni de zăpadă, cu o înălţime de opt metri, iar, în acest an, organizatorii se aşteaptă la figurine cât mai inedite, pe care să le recompenseze. Însăşi festivitatea de premiere e o distracţie în sine, pentru că fiecare îşi susţine, în aplauze şi hohote de râs, creaţia.