Revista presei locale 17 noiembrie
În Craiova au apărut mai multe târguri auto improvizate pe terenuri private; Închiderea DUTY FREE-urilor din Halmeu dă un impuls contrabandei cu ţigări.
17 Noiembrie 2010, 04:47
Hunedorenii vor fi îndemnaţi să nu fumeze sau să renunţe acest viciu prin intermediul unei campanii care se va desfăşura în perioada 19 - 30 noiembrie. Evenimentul va fi organizat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Hunedoara şi va fi o continuare a „Zilei Naţionale fără Tutun” care se fi marcată astăzi, 17 noiembrie. Scopul campaniei este reducerea prevalenţei fumatului în rândul tinerilor şi gravidelor prin promovarea unui stil de viaţă fără tutun şi conştientizarea populaţiei generale cu privire la efectele nocive ale fumatului, precizează Servus Hunedoara.
Pe raza de competenţă a Punctului de trecere a frontierei Halmeu nu mai functionează niciun magazin duty-free. Ultimul magazin de acest tip şi-a inchis portile in aceasta luna. Reporterii de la Informatia Zilei Satu Mare au constatat că închiderea DUTY FREE-urilor din Halmeu dă un impuls contrabandei cu ţigări.
Vremea ţine cu vasluienii. Sunt foarte puţini cei care au pornit centralele termice. Marea majoritate, recunosc că numai seara le deschid câteva ore. La fel se întâmplă şi cu cei din sistemul centralizat. Se dă căldură doar câte oră, două seara. Furnizarea continuă va începe doar după ce trei nopţi la rând vor fi temperaturi negative, anunţă Evenimentul.
În Craiova au apărut mai multe târguri auto improvizate pe terenuri private. Fiindcă nu există şi locuri de parcare pentru vizitatori, aceştia îşi lasă maşinile pe carosabilul bulevardelor şi pe trotuar.Situaţii de acest gen s-au mai întâlnit în Craiova, însă în final au fost reglementate prin instalarea semnelor rutiere, citim în Gazeta de Sud.
De doi ani de zile, elevii şi cadrele didactice de la Şcoala cu clasele I –VIII din satul Lespezi, comuna Homocea, ţin orele de curs pe unde pot. Asta din cauza faptului că şcoala a intrat in proces de reabilitare inca din 2007. Cei aproximativ 150 de elevi înscrişi s-au împărţit in două “tabere”: cei care învaţă la Gradiniţa cu program normal Lespezi şi cei de la Caminul Cultural din comună. Deşi clădirea Căminului Cultural este nouă, nu le poate oferi condiţiile necesare celor 120 de micuţi pe care-i gazduieste pe timpul zilei. A fost necesara o recompartimentare a spaţiului, prin placaje şi marmură, care nu a adus însa prea mari beneficii. Reporterii de la Ziarul de Vrancea au realizat că centrala termica funcţionează după toane, iar materialul didactic stă burduşit sub casa scării.
Ziua de Cluj prezintă Turnul Pompierilor ca pe un muzeu ratat. Turnul Pompierilor veghează Piaţa Mihai Viteazul încă din 1574. Turnul Pompierilor se năruie sub ochii clujenilor după ce a fost dat cadou unei asociaţii sindicale a pompierilor civili. Dacă la momentul primirii actualii proprietari s-au legat să deschidă aici un muzeu şi să întreţină monumentul istoric, în arhivele Primăriei Cluj-Napoca nu există niciun document în care să se prevadă aceste obligativităţi astfel că Turnul Pompierilor, un monument istoric din veacul al XVI-lea, stă închis de 10 ani şi mai poate sta încă 12.
Se poate şi aşa:Grădina Zoologică Brăila are prea mulţi lei. Dar… din articolul publicat in Obiectiv aflăm că nu e vorba despre bani, ci despre feline în carne şi oase. Sunt şase exemplare, din care, conform normelor de spaţiu existente, pot fi păstrate doar patru. Conducerea parcului zoo încearcă să găsească o modalitate de a scăpa de ceilalţi doi, însă fără prea mare succes.
Prima clinică dentară mobilă din România va fi la Constanţa, informeză Telegraful. Unitatea mobilă va fi achiziţionată la începutul anului următor, în clinica mobilă urmând să lucreze studenţi, sub îndrumarea medicilor dentişti. Scopul este îmbunătăţirea stării de sănătate oro-dentară a populaţiei din zona transfrontalieră româno-bulgară.