Revista presei locale, 13 mai
Articole publicate în Tribuna, Ziua de Cluj, Servus Hunedoara, Evenimentul regional al Moldovei, Pandurul, Mesagerul de Bistriţa-Năsăud.
13 Mai 2010, 08:42
Porumb modificat genetic, la Cluj- titrează Ziua. Această plantă creşte pe cele 54 de ha de la Ciurila şi Cojocna ale Ghio Impex şi ale Universităţii de Ştiinţe Agricole. Experţii spun că riscurile de contaminare a celorlalte culturi sunt mari.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte celor care achiziţionează lapte, precum şi producătorilor deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările realizate în anul de cotă 2009/2010 se depun până vineri, 14 mai 2010. Pentru fiecare zi calendaristică de întârziere după termenul de 14 mai, producătorii riscă penalizări de 0,01 la sută, calculate din cantitatea deţinută pentru vânzări directe- citim în Mesagerul de Bistrita Nasaud.
Hunedorenii sunt aşteptaţi, sâmbătă seara, la Deva şi Orăştie, cu un program care cuprinde expoziţii, simpozioane, muzică şi dans- citim în Servus. O prezentare de costume dacice şi romane şi o demonstraţie de luptă, susţinute de Terra Dacica Aeterna Cluj -Napoca, manifestări incluse în programul „Nopţii albe a muzeelor”. Evenimentul va avea loc, sâmbătă, 15 mai, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Peste o mie de litri de motorină s-au scurs în mare, marţi seara, în zona danei 84 a Portului Constanţa, după ce o conductă a Oil Terminal a fost găurită de hoţii de combustibil aflăm din cotidianul Cuget Liber. Oamenii legii susţin că poluarea a survenit în urma unui atac la conductele societăţii după ce mai multe persoane neidentificate au pătruns într-un cămin de canalizare din apropierea depozitului, au săpat aproape şase metri în pământ, până au ajuns la conducta de motorină.
Cea mai bună apă este în Iaşi- aflăm din Evenimentul regional al Moldovei. Consumaţi cu încredere apă de la robinet. Este sfatul pe care vi-l dau reprezentanţii ApaVital, care susţin că datorită investiţiilor derulate până în prezent, judeţul Iaşi dispune de una dintre cele mai bune ape potabile din România distribuite în reţeaua publică de alimentare.
Tribuna Sibiu scrie că Muzeul Naţional "Brukenthal" ne provoacă să uităm de somn sâmbătă spre duminică. Astfel, de după-amiază până la miezul nopţii, Muzeul de Istorie Naturală, Palatul Brukenthal şi Muzeul de Istorie Casa Altemberger vor fi deschise spre vizitare şi vor momi sibienii cu câteva evenimente speciale. Muzeul de Istorie Naturală invită la "Noapte animalelor”. Programul va fi precedat de două reprezentaţii ale spectacolului "Legenda zilei şi a nopţii", spectacol susţinut de studenţii la Actorie sâmbătă, ora 14 şi ora 15.
De asemenea, în Noaptea Muzeelor, Palatul Brukenthal inaugurează noul concept de amenajare a expoziţiei permanente de pictură europeană.
Reporterii de la Pandurul au vizitat o Şcoală cu un singur elev prezent la cursuri. Patru copii din Stolojani (judetul Gorj) se pot considera norocoşi dacă luăm în considerare că toţi cei patru profesori ai şcolii din localitate stau la dispoziţia lor. Uneori, cum s-a întâmplat şi ieri, profesorii pot veni la şcoală doar pentru un elev. Ieri, doi dintre elevi au lipsit pentru că au fost bolnavi, iar cel de-al treilea a fost învoit, în şcoală fiind un singur elev şi învăţătorul.