Revista presei locale, 13 ianuarie
Articole publicate în Observatorul Aradean, Pandurul, Ziua de Cluj, Cuget Liber, Gazeta de Sud.
Articol de Daniel Neguţ, 13 Ianuarie 2010, 09:04
Fiasco la campania deşeurilor electrice, la Târgu Neamţ – scrie ediţia electronică a Monitorul de Neamţ si Roman. Oamenii nu se mai îndură să renunţe prea uşor la electronicele vechi sau defecte. Ori, cel mai probabil, nu mai au de ce aparate să se descotorosească. Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice, desfăşurată la sfîrşitul săptămînii trecute, la Târgu Neamţ, s-a finalizat cu adunarea a numai câtorva obiecte, cântărind în total douăzeci de kilograme. Cetăţenii trebuiau să scoată obiectele în faţa casei sau a blocului, până la ora 9, pentru ca maşinile primăriei să le poată aduna şi transporta la bază. Au fost luate la rând toate cartierele oraşului, dar s-au descoperit în stradă doar câteva obiecte, printre care un monitor de calculator şi o tastatură.
Numărul suspendărilor voluntare ale agenţilor economici în Cluj a crescut de 17 ori anul trecut, faţă de 2008, iar radierile şi dizolvările s-au dublat. În schimb, înmatriculările au scăzut la jumătate – scrie cotidianul local Ziua. “S-au închis multe firme de comerţ şi în conexiune cu sectorul imobiliar: societăţi de construcţii, agenţii imobiliare. Din păcate, impozitul minim a afectat şi multe firme mici de comerţ, care asigurau subzistenţa unor familii, magazine de bloc sau din mediul rural”, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor, Augustin Feneşan. Acesta susţine că un sector unde s-ar putea înregistra înmatriculări de firme în acest an îl reprezintă serviciile, unde România se află sub media europeană.
“Investiţii de milioane de lei la complexurile energetice, în 2010” – anunţă Pandurul. Astfel, Complexul Energetic Turceni şi-a planificat pentru acest an investiţii de 750 de milioane de lei, iar investiţiile de la Rovinari se vor ridica la 355 de milioane de lei. Vor fi investiţii de mediu, de modernizare a blocurilor energetice, dar şi pentru partea minieră.
În şcolile din România există numai 1.590 de consilieri şcolari. Unii sunt psihopedagogi, alţii psihologi sau sociologi – scrie Gazeta de Sud, subliniind că aproximativ 8.500 de elevi doljeni au fost consiliaţi, în ultimul an, de cei 38 de consilieri şcolari din judeţ. Pentru a face faţă numărului mare de copii cu probleme, şcolile din Dolj ar avea nevoie de încă 82 de consilieri şcolari. ŞI asta, pentru că elevii noştri au probleme foarte mari, suferă la fel ca adulţii, doar că nu ştiu cum să facă faţă situaţiilor şi trăiesc adevărate drame, care le marchează viaţa. Fie că se confruntă cu tulburări comportamentale, emoţionale, cauzate de situaţia familială, crize de personalitate sau eşecuri sentimentale, la uşa cabinetelor de asistenţă psihopedagogică au început să bată tot mai mulţi elevi doljeni, un judeţ în care ar fi nevoie de cel puţin 120 de consilieri.
Compania de Apă Arad nu intenţionează să majoreze preţul la consumul de apă şi canalizare până în lunile mai-iunie, în cazul în care nu vor fi creşteri spectaculoase ale ratei inflaţiei – informează Observator. Directorul economic Gheorghe Ardelean, citat de ziar, apreciază chiar că, o eventuală creştere a preţului apei, nu avantajează deloc compania, pentru că orice majorare atrage după sine o scădere a consumului, conform unui studiu propriu.
În această noapte, sârbii din Sviniţa - singurii creştini de rit vechi din judeţul Caraş Severin - vor sărbători şi ei trecerea în noul an, 2010 - scrie Informaţia de Severin. La fel ca ei, Anul Nou va fi sărbătorit în noaptea de miercuri spre joi şi de ruşii-lipoveni şi de ucraineni, şi ei tot ortodocşi de rit vechi. Mai mult chiar, s-a încetăţenit obiceiul ca majoritatea sârbilor din Clisură, ca şi din întregul Banat, să se bucure atât de Crăciunul şi Revelionul românesc, cât şi pe cele sârbeşti.