Revista presei locale 12 decembrie
La fiecare ploaie torenţială străzile din Iaşi se transformă în imense bălţi; Termoficarea centralizată în Brăila a ajuns la capătul drumului!
12 Decembrie 2011, 04:32
Lipsa precipitaţiilor din această toamnă a afectat grav suprafeţele agricole din judeţul Hunedoara, semnaleaza Servus. Mai mult de jumătate dintre terenuri au rămas neînsămânţate, iar fermierii care s-au încumetat să execute lucrările specifice de toamnă riscă să îşi piardă investiţia, pentru că, în lipsa ploilor, pe ogoarele însămânţate nu a răsărit aproape nimic.
Moldovenii care invoca ploaia trebuie sa citeasca in Evenimentul ca la fiecare ploaie torenţială străzile din Iaşi se transformă în imense bălţi. Zonele cele mai afectate sunt Pasajul Nicolae Iorga, Zona Industrială, Tudor Vladimirescu şi Piaţa Nicolina. Cei de la ApaVital susţin că iau măsuri suplimentare, însă efectele acestora trec neobservate. Este posibil ca situaţia să se schimbe, însă nu mai devreme de 2014.
Informatia de Severin scrie ca înainte cu trei săptămâni de finele anului, angajatorii mehedinţeni au restrâns recrutările de personal, iar în această săptămână sunt cereri pentru numai 16 noi angajaţi. Majoritatea locurilor de muncă vacante sunt pentru personal cu studii medii şi necalificaţi.
Termoficarea centralizată în Brăila a ajuns la capătul drumului!- titreaza Obiectiv. O dovadă clară a iminentei închideri este, în primul rând, problema cu gazul metan şi imposibilitatea tehnică de a asigura agent termic la temperatură optimă puţinilor abonaţi care au mai rămas. Apoi mai este şi anunţul conducerii cu privire la necesitatea reducerii timpului de lucru în perioada următoare la doar 4 zile pe săptămână.
Nici locuitorii de la malul marii nu sunt de invidiat pentru temperatura din case. Constanţenii, racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, ar putea rămâne în toiul iernii fără căldură în apartamente. Dacă se opreşte din nou gazul, rezervele de păcură din curtea CET-ului ajung doar pentru o săptămână, citim in Cuget Liber.
Tribuna Sibiu lanseaza o invitatie pentru medieseni la un...altfel de Târg de Crăciun. Manifestarea se va desfăşura în intervalul 12-16 decembrie la sediul primăriei, în cadrul evenimentului fiind oferită posibilitatea atât elevilor în mod individual cât şi unităţilor de învăţământ să vândă aranjamente sau diferite produse confecţionate manual precum şi haine, jucării şi cărţi noi sau vechi.
Gorjeanul Dumitru Călugăru este cel mai bun elev din tară. Acest lucru l-a demonstrat la faza internatională a Olimpiadei de Stiinte pentru Juniori din Africa de Sud, de unde tânărul s-a întors cu Medalia de Argint, obtinând cel mai mare punctaj dintre cei sase elevi care au alcătuit lotul national. Dumitru Călugăru este elev în clasa a IX-a la Colegiul National ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu si va reveni în tară în cursul acestei zile, aflam din Pandurul.