Pivniţe de poveste
Pivniţele de pe Măgura, judeţul Sălaj, seamănă aproape perfect cu casele elfilor, celebrele personaje din pelicula Stăpânul Inelelor.
Articol de Adrian Lungu, Sălaj, 14 Ianuarie 2013, 10:01
Seamănă aproape perfect cu casele elfilor, celebrele personaje din pelicula Stăpânul Inelelor.
Este vorba despre pivniţele de pe Măgura, care înconjoară oraşul Şimleu Silvaniei şi dealul din apropierea localităţii Vîrşolţ.
Nu-i de mirare, în aceste condiţii, că au ajuns o metodă concretă de practicare a turismului, unul generator de venituri pentru comunităţile locale.
Pivniţele au o vechime care ajunge şi la două secole şi sunt încastrate în pământ, uşile de la intrare fiind, în multe cazuri, în forma unui butoi.
Mai mult, începând din acest an, pivniţele sunt incluse pentru prima oară într-un circuit turistic internaţional.